Vești bune: tânărul de 24 de ani întors din China nu era infectat cu coronavirus

Tânărul de 24 de ani întors recent din China a fost dus la Institutul „Matei Balș” din capitală cu suspiciune de infectare cu coronavirus s-a dovedit a nu fi purtător al virusului.

Medicii au descoperit că tânărul suferă de gripă, urmând să fie externat și tratat în ambulatoriu. Ministerul Sănătății a anunțat oficial: „Nu este vorba despre infecţie cu noul coronavirus la pacientul transferat ieri de la Bacău la Institutul Naţional de Boli Infecţioase «Prof. dr. Matei Bals» . Investigaţiile efectuate pacientului au arătat că acesta are alte afecţiuni virale. Pacientul a fost testat şi a avut rezultate pozitive pentru gripă şi adenovirus, primind tratament medical de specialitate”.

Managerul Institutului de Boli Infecțioase „Prof. dr. Matei Balș”, Adrian Streinu Cercel, a declarat că românii nu trebuie să se îngrijoreze prea tare pentru moment cu privire la coronavirus, potrivit Click. El a menționat că 70% din cazurile de coronavirus înregistrate mai recent sunt forme ușoare și medii și că, în cazul în care virusul va apărea în țara noastră, institutul îl poate trata.

 

Ultima modificare martie 12, 2020 11:36 am

    
Vedete din Romania Vedete internationale