Perechile de la „Dansez pentru tine” (galerie foto)

20 martie, ziua în care cel de-al şaptelea sezon al emisiunii „Dansez pentru tine” va începe, se apropie.
Aşadar, am cunoscut vedetele, a sosit momentul să le cunoaştem şi partenerii şi visele pentru care ei luptă.
Înainte de a face acest lucru, trebuie adăugat faptul că prezentatorii rămân în continuare Iulia Vântur şi Ştefan Bănică Jr.
Orchestra maestrului Petre Geambaşu ne va încânta şi cânta în continuare.
Cât despre juriu, acesta va fi format tot din Mihai Petre, Cornel Patrichi, Wilmark, Emilia Popescu şi Beatrice Rancea.
Şi-acum să vedem echipele!
Claudia Cream – Adrian Filote

Adrian are 25 de ani, este student în anul IV la Facultatea de Drept, iar pentru a se întreţine lucrează ca animator în cluburi.
Adi dansează pentru verişoara sa, Mariana Radu, o femeie de 30 de ani, ce trăieşte în condiţii foarte grele şi suferă şi de o boală gravă de inimă.
Adrian Filote vrei să îi ofere Marianei ajutor financiar sau o casă.
Monica Irimia (Cheeky Girls) – Darius Belu

Darius Belu are 19 ani, este din Timişoara şi îşi doreşte să lupte pentru frăţiorul său mai mic şi pentru mama sa. Aceasta nu are posibilităţi să îşi permită nici măcar o viaţă modestă.

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale