Ce fel de breton se poartă în 2019

Ai chef de o schimbare dramatică de look pentru sezonul următor? Atunci ce-ar fi să-ți faci breton? Ai deja unul?… Atunci a venit momentul să-l adaptezi tendințelor! Uite ce fel de breton se poartă în 2019!

Ce fel de breton se poartă anul acesta

Bretonul anului 2019 este cu siguranță bretonul scurt. Majoritatea stiliștilor l-au ales pentru prezentările de primăvară-vară 2019, așa că merită să-i dai o șansă.

Inspirat de moda anilor 50, bretonul scurt ne-a dus cu gândul la celebrul model pin-up Bettie Page, de îndată ce am văzut tendințele de anul acesta.

Propuneri Fendi și Prada

Aruncă și tu o privire pe propunerile stiliștilor și convinge-te singură!

Propuneri John Galliano și Preen

Dacă ai părul scurt, singura variantă prin care poți obține un breton în tendințe anul acesta este să te tunzi. Dacă însă ai părul lung, poți încerca să apelezi la un breton fals, înainte de a face pasul cel mare și a-ți tunde părul. Cu ajutorul unor accesorii, după ce ți-ai prins părul în coadă, adu-ți vârfurile părului în față și vezi cum ți-ar sta cu un breton scurt.

Propuneri A.W.A.K.E. și Dries Van Noten

Să-ți faci sau nu breton e, în majoritatea cazurilor, o decizie grea. Însă dacă ești hotărâtă că vrei o schimbare dramatică de look, bretonul poate fi soluția ideală. Vorbește întotdeauna cu stilistul tău, înainte de a lua o astfel de hotărâre, și evită să-ți faci singură breton! Chiar dacă obișnuiești ocazional să-ți tunzi singură vârfurile sau să-ți ajustezi tunsorile, când vine vorba de breton, situația stă total diferit. Așa că orice-ai face, NU încerca să-ți faci singură breton.

Propuneri Mugler și Chalayan

Pe de altă parte, gândește-te bine înainte de a lua decizia de a-ți face breton, mai ales unul scurt, așa cum se poartă anul acesta. Odată tuns, părul tău va avea nevoie de luni bune, poate chiar ani, pentru a reveni la lungimea inițială. Așadar, lasă impulsivitatea deoparte când vine vorba de o astfel de hotărâre!

Foto – Hepta

Ultima modificare februarie 14, 2019 4:05 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale