Motivul pentru care un britanic refuză să își deschidă cadoul primit în urmă cu 47 de ani

Adrian Pearce, un britanic în vârstă de 64 de ani, a păstrat nedesfăcut un cadou pe care l-a primit de la fosta lui iubită la Crăciunul din 1970.

Avea 17 ani când a fost părăsit de fata de care era îndrăgostit și nu a mai avut niciodată curiozitatea să deschidă cadoul primit de la ea.

„Ea mi-a oferit un cadou în timp ce m-a părăsit. Am mers mult pe jos în acea zi, eram enervat și supărat, m-am lovit de toate acele emoții pe care le experimentezi atunci când cineva se desparte de tine”, a povestit Pearce, care a subliniat că Vicki a fost prima lui relație serioasă.

„Așa că am lăsat cadoul sub bradul de Crăciun. După ce familia mea și-a deschis cadourile, mai rămăsese nedesfăcut doar cadoul pe care îl primisem de la Vicki. Le-am zis alor mei că nu-l voi deschide niciodată”, a adăugat bărbatul.

A trecut aproape jumătate de secol, iar Pearce s-a ținut de cuvânt, nedesfăcând cadoul de la fosta iubită nici până în ziua de astăzi. L-a păstrat totuși și îl așază sub brad la fiecare Crăciun, însă nu a fost niciodată curios să vadă ce se ascunde sub ambalajul de culoare mov.

Între timp, Adrian Pearce s-a căsătorit, iar cadoul nu a mai fost bine primit sub brad de către soția sa, însă chiar și așa britanicul a păstrat tradiția și scoate cadoul la fiecare Crăciun, pentru a-și aminti de iubita lui din adolescență. Bărbatul spune că anul acesta a încercat să o contacteze pe Vicki, însă nu a reușit să îi dea de urmă.

Pentru moment, spune că se bucură „să se uite la cadou și să nu îl deschidă”, dar s-ar putea să îl desfacă la aniversarea de 50 de ani de când l-a primit. De asemenea, Pearce vrea să țină cu această ocazie un „concurs” prin care să-i întrebe pe oameni ce ar putea să fie în el și apoi să-l doneze. El încă mai speră să o găsească pe Vicki ca să se poată bucura împreună de „aniversare”.

Citește și – Știa că mama ei a murit în urmă cu 23 de ani, dar într-o zi a primit un plic neașteptat la ușă

Citește și – Au desfăcut un cadou de nuntă după nouă ani! Din acel moment, totul s-a schimbat

Foto – Facebook

    
Vedete din Romania Vedete internationale