Pavlova este un desert lejer, răcoritor șu foarte ușor de făcut. Chef Florin Dumitrescu a împărtășit cu fanii săi de pe rețelele de socializare rețeta lui pentru acest dulce perfect pentru orice anotimp.
Cu doar câteva zile înainte de Paște, juratul de la Chefi la Cuțite a dezvăluit care este rețeta sa pentru Pavlova, un desert care are la bază bezea și o cremă delicioasă de frișcă.
Pavlova, după rețeta lui chef Florin Dumitrescu
„Pentru ca vine Paștele, m-am gandit că poate vreți să faceți, pe lângă cele tradiționale și un desert, așa că vă las aici o rețetă de Pavlova”, a scris bucătarul pe Instagram.
Ingrediente:
12 ouă
300 gr. Fructe de pădure
200 gr. Zahăr pudră
100 gr. Zahăr
1 l frișcă lichidă
1 vanilie bourbon sau esență
Citește și: Prăjituri de Paște. Cele mai bune rețete de prăjituri pentru masa de Paște
Mod de preparare
Separați albușurile de gălbenușuri și preîncălziți cuptorul la 90°C. Bateți albușul spumă împreună cu zahărul pudră, cu ajutorul mixerului clasic, puneți bezeaua într-o tavă de copt rotundă și o coaceți timp de 80 de minute.
Bateți frișca împreună cu zahărul pudră și vanilia.
Fructele de pădure se spală și se lasă în zahăr. Pasați zmeura folosind blenderul vertical pentru a crea un sos de fructe pentru decor. Pentru un sos mai lichid, puteți adăuga puțină apă. E după preferințe.
Montați preparatul folosind bezeaua coaptă ca bază pentru frișcă, apoi fructele de pădure și sosul de fructe.
„La final, puteți decora cu zahăr pudră (la voi acasa poate merge, la noi… nu, alegem varianta mai sănătoasă)”, a precizat chef Florin Dumitrescu.
Citește și: Reţete de cocktail pentru Paşte
Alte rețete de Pavlova
Dacă după ce ați încercat rețeta de Pavlova a lui chef Dumitrescu vă doriți să mai faceți puțin din acest desert minunat, puteți încerca una dintre aceste rețete.
Pavlova de ciocolată cu cremă de zmeură
Cremă fină de amaretto și zmeură aromată. Acesta este desertul visurilor pentru cei îndrăgostiți de ciocolată. Și nu numai pentru ei. Pavlova aceasta e desertul care îi iese și celui mai nepriceput om, garantat.
Ingrediente:
Pentru „aluatul” de bezea
- 6 albușuri mari de ouă
- 300 g zahăr pudră
- 50 g ciocolată tocată fin
- 4 linguri pudră de cacao neîndulcită
- 1 linguriță oțet balsamic/oțet de vin roșu (opțional)
Pentru cremă
- 600 ml frișcă
- 4 linguri zahăr pudră
- 1 shot de amaretto (lichior de migdale)
- o mână de zmeură
- ciocolată neagră răzuită
- 2 fiole de esență de vanilie
Vezi AICI cum să pregătești o pavlova de cioclată mai bună ca la orice cofetărie
Pavlova cu zmeură
Aceasta este, probabil, cea mai simplă rețetă de Pavlova. Se face foarte repede și se mănâncă și mai repede.
Ingrediente:
5 albusuri de oua mari
- 250 g zahar
- 500 ml frisca lichida
- 500 g zmeura proaspata
pentru ornat
- 50 ml sirop de zmeura
Modul de preparare îl găsiți AICI
Sursă foto: Instagram
Ultima modificare aprilie 13, 2023 5:28 pm