Michelle Obama, fotografie inedită cu fiicele sale


Michelle Obama a sărbătorit Ziua Recunoștinței împărtășind cu fanii ei de pe rețelele de socializare o fotografie de familie.

De la familia noastră pentru a voastră, o Zi a Recunoștinței Fericită”, a scris fosta primă doamnă a Statelor Unite ale Americii pe Instagram.

Imaginea este una destul de rară întrucât apar toți cei patru membri ai familiei Obama – Michelle, Barack și cele două fiice ale lor, Malia și Sasha.

Deși este al treilea an de când nu se mai află la Casa Albă, familia Obama a fost destul de ocupată, mai ales în ultima perioadă.

Michelle și-a lansat cartea de memorii, „Becoming”, la sfârșitul anului 2018, carte care s-a vândut în peste 10 milioane de exemplare.

Și președintele Barack Obama scrie acum o carte ce se așteaptă să fie lansată înainte de alegerile prezidențiale din 2020.

Vezi în Galeria FOTO mai multe imagini cu familia Obama.

Sursă foto: Profimedia, Hepta

Ultima modificare noiembrie 29, 2019 4:07 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale