Angelina Jolie și Keanu Reeves sunt împreună? Cei doi ar avea o relație secretă

Angelina Jolie și Keanu Reeves sunt împreună? Aceasta este întrebarea care răsună pe buzele tuturor după ce tabloidele internaționale au făcut marea dezvăluire că cei doi actori ar avea o relație secretă. 

Angelina Jolie a cumpărat o casă în cartierul Los Feliz, chiar acolo unde locuiește mama lui Keanu Reeves, Patricia Taylor. Ei bine, Keanu Reeves își vizitează mama foarte des și așa se pare că s-ar fi întâlnit și, totodată, s-ar fi apropiat de Angelina Jolie. De aici și până la a avea o relație ar mai fi fost un pas și dacă ei nu l-au făcut, presa americană da: „Keanu este foarte apropiat de mama lui și o vizitează foarte des. Așa a cunoscut-o pe Angie. A fost evident o atracție și au aflat și că au lucruri în comun”, – a declarat o sursă apropiată de Keanu Reeves pentru publicația Star.

Angelina Jolie și Keanu Reeves, conform presei, se pare că s-au plăcut din prima, dincolo de atracția fizică, între cei doi fiind și o atracție psihică. De asemenea, Keanu Reeves i-a cunoscut deja pe cei șase copii ai Angelinei Jolie: Maddox (17 ani), Pax (15 ani), Zahara (14 ani), Shiloh (13 ani), Vivienne (10 ani) și Knox (10 ani).

Angelina Jolie nu a mai avut niciun partener oficial după divorțul de Brad Pitt, iar Keanu Reeves nu a mai avut nicio relație oficială, declarând în repetate rânduri că este singur. Cu toate că o lume întreagă s-ar bucura să-i vadă împreună pe cei doi îndrăgiți actori, impresarul lui Keanu Reeves a declarat că nu există nimic între ei din simplul motiv că „el nu are timp de o relație”, fiind ocupat cu promovarea filmului „Toy Story 4”.

Sursă foto: Instagram

Ultima modificare iunie 25, 2019 2:47 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale