Președintele Franței, Emmanuel Macron, pălmuit în public în timpul unei băi de mulțime

Emmanuel Macron (42 de ani) a trecut printr-un incident neplăcut în timpul unui eveniment. Președintele Franței se afla într-o vizită în regiunea Drome, din sud-estul țării, și a fost pălmuit peste față de un bărbat aflat în mulțimea adunată pentru a-l vedea pe demnitar. Oamenii se aflau în spatele uni gard de protecție, iar în timp ce Macron dădea mâna cu ei, un bărbat i-a dat o palmă peste față.

Gărzile de corp ale înaltului oficial de stat au intervenit imediat și l-au îndepărtat pe acesta din preajma mulțimii. Bărbatul care l-a atacat pe președinte a fost imobilizat și arestat, potrivit presei internaționale. Bărbatul care l-a lovit pe Macron, identificat ulterior ca fiind un tânăr de 28 de ani, pe nume Daniel Tarel, este cercetat pentru agresiunea unui oficial public.

Citeşte şi: 7 detalii necunoscute despre viața privată a lui Brigitte Macron

Neplăcuta întâmplare a fost confirmată de reprezentanții Palatului Élysée.

Premierul Franței, Jean Castex, a reacționat după incident, spunând că „democrația nu înseamnă niciodată violență, agresiune verbală și cu atât mai puțin fizică.”

Foto – Profimedia/Facebook

    
Vedete din Romania Vedete internationale