Vești bune în pandemie: toți bebelușii infectați cu coronavirus dintr-o maternitate s-au vindecat


Maternitatea Bega din Timișoara este unul dintre spitalele suport COVID-19, aici fiind tratați până în prezent trei bebeluși, două gravide și 17 lăuze.

Din fericire, astăzi au fost externați ultimii doi bebeluși vindecați de coronavirus, Eva și William, care erau internați acolo de la jumătatea lunii aprilie, după cum arată Libertatea. Cele mai recente teste au arătat că aceștia nu mai au virusul în corp și au putut fi trimiși acasă alături de mamele lor, și ele vindecate.

Mai mult, o proaspătă mămică a fost și ea externată astăzi. Bebelușul ei o aștepta acasă, nefiind infectat cu coronavirus. În spital a mai rămas internată o singură femeie gravidă, însă aceasta va putea fi externată vineri, în cazul în care testele vor ieși negative.

În rândul personalului medical de la maternitate nu s-au înregistrat cazuri de infectări cu coronavirus. Bebelușii infectați care s-au vindecat acolo fuseseră născuți în Maternitatea Odobescu din Timișoara, unde au fost zeci de cazuri de coronavirus în luna aprilie.

Foto: 123rf.com, shutterstock.com

Ultima modificare mai 7, 2020 6:32 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale