Expert medical: China ar putea fi lovită de un nou val de coronavirus la vară

China ar putea să se confrunte în curând cu un al doilea val de îmbolnăviri cu noul coronavirus, la puțin timp după ce situația a ajuns să fie sub control.

China a trecut prin mai multe luni de carantină și restricții de călătorie, reușind astfel să depășească primul val de îmbolnăviri cu noul coronavirus, însă greul nu a trecut, potrivit experților.

Doctorul și redactorul șef de la Journal of Thoracic Disease, Zhong Nanshan, a explicat, după cum arată Science Alert: „Majoritatea… chinezilor din acest moment sunt încă susceptibili la infecția cu COVID-19, din cauza unei lipse de imunitate. Ne confruntăm cu o mare provocare. Nu stăm mai bine decât alte țări în acest moment, cred”.

Citeşte și: Virgil Musta: „Al doilea val de COVID-19 va fi la o săptămână după relaxare. Transmiterea virusului va fi comunitară”

Zhong a mai spus că autoritățile din Wuhan, punctul de plecare al pandemiei nu au raportat corect numărul de cazuri în primă fază: „Autorităților locale nu le plăcea să spună adevărul la acea vreme”.

Organizația Mondială a Sănătății a explicat că noul coronavirus ar putea să nu dispară niciodată, iar Zhong a subliniat faptul că apariția unui vaccin viabil ar putea dura ani de zile.

Citește ediția de mai a revistei Unica. O găsești AICI. Un format nou, digital, accesibil gratuit din chioșcul online Ringier.

Foto: 123rf.com

Ultima modificare mai 19, 2020 12:31 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale