Un muzeu din Paris a permis accesul vizitatorilor nudiști

Muzeul de artă contemporană Palais de Tokyo din Paris este primul muzeu din capitala Franței care a permis accesul vizitatorilor nudiști. 

Muzeul Palais de Tokyo le-a permis nudiștilor să facă un tur al expoziției „Discorde, Fille de la Nuit”. Aproape 160 de persoane și-au cumpărat bilete la acest eveniment în numai două zile de când acesta a fost anunțat, informează independent.co.uk.

Muzeul a devenit prima galerie din Paris care şi-a deschis porţile pentru nudişti, mergând pe urmele parcului Bois de Vincennes, în care a fost deschisă anul trecut o zonă dedicată acestora.

„Cultura este parte din viaţa noastră de zi cu zi, iar aceasta a fost o ocazie specială. Astăzi, mentalitatea se schimbă. Nudiştii depăşesc barierele şi tabuurile sau mentalitățile care au fost obstructive”, a declarat Julien Claude-Penegry, directorul de comunicare al Asociaţiei Nudiştilor din Paris.

În Franța există peste 2,6 milioane de nudiști, iar 88.000 dintre aceștia fac parte din Asociație.

Un alt eveniment de acest gen a avut loc în 2013 la Viena, unde vizitatorii au fost invitați să renunțe la haine pentru a vizita o expoziție dedicată picturilor care înfățișau nuditatea masculină. Un alt muzeu, din Australia, și-a deschis, de asemenea, porțile pentru nudiști.

Citește și:

Un bărbat a murit după ce țigara electronică i-a explodat în față

S-a deschis o cafenea unde plata se face doar cu gunoi

Sursă foto: shutterstock.com

    
Vedete din Romania Vedete internationale