La plajă, cu mască. „Bikini facial”, ultima modă în China! Video

În principiu, atunci când mergi la mare o faci ca să te bucuri de razele soarele şi să te bronzezi. Nu de aceeaşi părere sunt şi chinezoaicele care au recurs la o metodă ciudată pentru a-şi păstra tenul alb.

În urmă cu câteva sute de ani, pielea albă reprezenta simbolul nobleţei şi apartenenţei la înalta clasă, iar acum acaestă modă pare să revină din nou, cel puţin în provincia chineză Shaondong, unde femeile care merg la plajă îşi acoperă faţa cu o cagulă pentru a nu fi arse de soare.

Confecționat din nylon și elastan, „bikini-ul facial”, cum a fost supranumit, are o căptușeală de culoare neagră, pentru a reflecta razele ultraviolete şi acoperă fața și gâtul, lăsând la vedere doar ochii și gura.

Bikini-ul este purtat pe plajele din orașul port Qingdao nu numai de femei, ci și de bărbați și copii, devenind un accesoriu des uzitat în ultimii ani, în ciuda aspectului lui ciudat.

Fabricată în numeroase culori și cu diferite imprimeuri, cagula prezintă însă un avantaj: îl apără pe purtător de dezagrabilul și, uneori, periculosul contact cu meduzele.

 

    
Vedete din Romania Vedete internationale