Ryan Adams, acuzat de abuz emoțional și sexual

Ryan Adams este acuzat de abuz emoțional și sexual de către șapte femei care au declarat că acesta s-a oferit să le ajute în carieră, dar a cerut în schimb favoruri sexuale.

Și fosta soție a cântărețului, Mandy Moore, a declarat de mai multe ori că Adams a abuzat-o emoțional în timpul căsniciei. Cei doi au divorțat în 2016.

Ryan Adams și Mandy Moore în 2009

Potrivit unei anchete realizate de The New York Times, compozitorul american a fost și agresiv verbal și emoțional cu cele șapte femei.

Adams a postat un mesaj pe Twitter, la scurt timp de la apariția articolului, în care a scris: „Nu sunt un bărbat perfect și am făcut multe greșeli”.

Tuturor celor pe care i-am rănit, deşi neintenţionat, le cer scuze profund. Dar portretul făcut de acest articol este supărător de incorect”, a mai scris Adams care a precizat că unele detalii sunt false, în timp ce altele sunt interpretate greșit.

Ryan Adams s-a lansat în anul 2000 și a fost de șapte ori nominalizat la premiile Grammy. În 2016, a lansat un cover al albumului „1989”, lansat de Taylor Swift cu un an înainte, album premiat cu un Grammy.

De asemenea, el a lucrat ca producător muzical pentru Willie Nelson și Jenny Lewis.

Sursă foto: Northfoto, Hepta

    
Vedete din Romania Vedete internationale