Milla Jovovich, despre cea mai îngrozitoare experiență din viața ei: „Încă am coșmaruri”

Milla Jovovich, în vârstă de 43 de ani, a vorbit despre un moment îngrozitor din viața ei, când a făcut avort.

Actrița și-a împărtășit experiența cu fanii de pe Instagram, în contextul în care Alabama a dat o lege prin care interzice avortul, despre care vedeta crede că ar putea pune în pericol femeile.

Milla a dezvăluit că a suferit un avort în urmă cu doi ani.

Avortul este cel mai negru coșmar. Nicio femeie nu vrea să treacă prin așa ceva. Dar trebuie să luptăm pentru a ne asigura că drepturile noastre de a face unul în condiții sigure sunt respectate. Nu am vrut niciodată să vorbesc despre această experiență, dar nu pot să tac când sunt atât de multe în joc. Drepturile noastre, ale femeilor, sunt de a putea face avorturi în siguranță, proceduri realizate de doctori experimentați”, a spus actrița pe rețeaua de socializare.

Milla Jovovich a mărturisit că în urmcă cu doi ani, pe când filma într-o țară din Estul Europei și era însărcinată în patru luni, a intrat în travaliu prematur și era pe punctul să nască.

Însă, la recomandarea medicilor, actrița a fost nevoită să facă avort, având în vedere riscurile de a avea un copil cu șanse minime de supraviețuire.

Am trecut printr-un avort de urgență în urmă cu doi ani. Eram însărcinată în patru luni și jumătate și filmam în Europa de Est. Am intrat în travaliu înainte de termen și mi s-a spus că trebuie să fiu trează pe tot parcursul procedurii. A fost una dintre cele mai terifiante experiențe prin care am trecut. Încă am coșmaruri. Eram singură și fără ajutor”, a povestit vedeta.

Avortul ste suficient de greu pentru femei la un nivel emoţional extrem de ridicat fără să fie nevoite să treacă prin condiţii nesigure şi insalubre”, a mai scris ea.

Ulterior, Jovovich a descris depresia dificilă prin care a trecut din cauza avortului și cât de mult i-a luat să își revină.

Guvernatorul Brian Kemp a semnat o lege aspră, care scoate în afara legii toate avorturile după şase săptămâni de sarcină – înainte chiar ca cele mai multe femei să ştie că sunt însărcinate – incluzând cazurile de viol şi incest. Acest lucru face din Georgia al şaselea stat care promovează această interdicţie restrictivă, după Ohio, Mississippi, Kentucky, Iowa şi Dakota de Nord. Avortul este suficient de dur pentru femei la nivel emoţional, fără a mai pomeni de posibilitatea de a-l face în condiţii nesigure şi neigienice”, a subliniat Milla Jovovich.

Sursă foto: Shutterstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale