Mihai Morar îi provoacă pe artişti la duel live

Cornel Ilie (Vunk), Alexandra Ungureanu şi Keo se vor bate joia aceasta în hituri într-un local din Capitală, în cadrul celei de-a doua ediţii Jam Session Zu!.
Cei trei artişti şi-au dat întâlnire joi, 5 iulie 2012, începând cu orele 23.00, în Bound Club&Bar din Centrul Vechi, unde se vor duela în hituri. Cei prezenţi vor avea ocazia să-şi audă soliştii preferaţi interpretând în premieră coverurile celor mai în vogă melodii ale vremii, dar şi piesele care i-au consacrat. Duelul va avea loc sub atenta supraveghere a arbitrului Mihai Morar.
Am spus gata! M-am săturat de playback! Joia asta Keo, Cornel Ilie şi Alexandra Ungureanu vor arăta ce pot live! Jam Session Zu! este un eveniment pe care nu trebuie să-l rataţi pentru că reprezintă o competiţie în cadrul căreia câştigătorul va fi ales de public! Fie ca cea mai bună voce să câştige!„, a declarat Mihai Morar.
Foto: PR

    
Vedete din Romania Vedete internationale