Tricoul cu Bambi, adevărată nebunie printre staruri. Vezi cum îl poartă!

Drăguţ, vesel şi îndrăzneţ, prin aceste caracteristici s-a impus tricoul Givenchy cu Bambi, care a creat o adevărată nebunie printre vedete.

Carine Roitfeld, redactora şefă a Vogue Paris, s-a îndrăgostit efectiv de creaţia celor de la Givenchy. Ea a purtat tricoul la Met Gala, unde l-a combinat cu o fustă din dantelă cu buline pentru un look punk. Şi la săptămâna modei de la New York, una dintre cele mai cunoscute fashioniste din lume a apelat la acelaşi tricou pentru un outfit îndrăzneţ.

Tot la o prezentare de modă, de această dată în Paris, tricoul cu Bambi a fost vedetă, după ce a fost purtat de actriţa Lily Collins şi celebra fashion-blogger Anna Dello Russo. Accesoriile în cazul lor au fost diferite, dar interpretarea a fost asemănătoare, cele două reuşind să fie şi sexy şi trendy în acelaşi timp.

Pentru o ţinută casual, cântăreaţa Monica a ales celebrul tricou cu personaj Bamby, căruia i-a asociat o pereche de pantaloni de piele, o cămaşă din denim înfăşurată în jurul taliei şi o pereche de adidaşi cu imprimeu leopard şi ţinte, creaţie Christian Louboutin. O ţinută care merge de minune pentru câteva ore în compania copiilor.

Vedeta britanică Rochelle Wiseman nu putea rata piesa vestimentară care a cucerit podiumurile internaţionale, iar ansamblul ce reuneşte, pe lângă deja celebrul tricou cu personajul de desen animat, o pereche de pantaloni de piele, botine Isabel Marant şi o geantă Antigona, este un model demn de urmat.

Pentru o întâlnire cu fani ei, Beyonce a optat pentru o ţinută relaxată, în care s-a regăsit şi tricoul care face furori printre vedete, pe care l-a combinat cu o pereche de pantaloni scurţi din jeanşi. Feminină, fresh şi cool, ţinuta purtată de vedetă este una uşor de imitat.

    
Vedete din Romania Vedete internationale