(P) 7 motive pentru care ar trebui să înveți continuu

Ai în plan ca anul acesta să faci o schimbare în plan profesional care să se reflecte și în viața privată? Pune pe primul plan învățarea continuă. Include în ritualul tău zilnic obiceiul de a citi, de a pune întrebări și de a deprinde noi abilități, astfel încât să ai o satisfacția că ai evoluat spre acea carieră pe care ți-o dorești. Investind periodic în formarea ta vei avea o altă perspectivă asupra lucrurilor și vei ști cum să gestionezi provocările care pot apărea în jobul tău.

Așa cum oferi corpului substanțe nutritive care-ți dau energie pentru o nouă zi de lucru, tot așa ar trebui să-ți hrănești și mintea prin învățare continuă. eJobs îți pune la dispoziție cursuri IT gratuite, disponibile printr-un proiect cofinanțat din Fondul Social European, parte a programului Operațional Capital Uman 2014-2020.

Cât de importantă este învățarea continuă pentru evoluția ta în carieră

Învățarea continuă este persistența și auto motivația de a dobândi cunoștințe și competențe pentru a te califica pentru un job pe care ți-l dorești și consideri că ți-ar aduce împlinire profesională.

Prin învățare, te dezvolți nu numai profesional, ci și personal. Vei avea satisfacții și sentimentul că evoluezi spre adevăratul tău potențial. Iată principalele beneficii ale învățării continue care te vor motiva să începi acum să deprinzi noi cunoștințe:

Rămâi în competiția pentru jobul dorit

Este o competiție mare pe piața muncii, iar recrutorii se uită la calificările tale mai ales când aplici pentru un job în domeniul IT. Asigură-te că ești un candidat relevant pentru jobul la care aplici, citind și urmând cursuri care te ajută să fii la zi cu tendințele și să-ți îmbunătățești abilitățile. În lumea  tehnologiei lucrurile se schimbă rapid, iar singura alternativă este să înveți constant pentru a te califica pentru acel loc de muncă pe care ți-l dorești.

Ești pregătită pentru schimbările din piața muncii

Învățarea continuă te ajută să faci față unor schimbări neașteptate, cum ar fi pierderea locului de muncă (pe fondul unei pandemii) și nevoia de a găsi un job în timp scurt. Continuând să înveți, vei ieși mai ușor din zona ta de confort și vei avea noi oportunități în carieră.

Te angajezi mai ușor

Când te implici constant pentru a-ți îmbunătăți abilitățile, vei începe să primești recomandări de la colegi și manageri. Ai astfel mai multe șanse să-ți schimbi jobul și să înveți noi limbaje de programare sau să lucrezi cu noi tool-uri de testare, care vor conta mult la CV.

Deprinzi încredere

Când înveți ceva nou ai un sentiment de realizare, care îți sporește încrederea în propriile tale capacități. De asemenea, te vei simți mai pregătit să faci față provocărilor la job și să explorezi noi oportunități în carieră.

Ești creativă

Deprinderea unor noi cunoștințe te va ajuta să găsești soluții inovatoare la problemele pe care le întâmpini când începi un job într-un domeniu nou. Mai multe idei bune înseamnă și mai mulți bani câștigați.

Îți schimbi perspectiva asupra lucrurilor

Învățarea continuă îți deschide mintea și îți schimbă atitudinea. Vei avea o abordare încrezătoare, motivându-te prin a-ți spune „Pot să fac asta”. Cu cât înveți mai mult, cu atât vei vedea o situație din mai multe unghiuri și o vei înțelege mai profund.

Te pregătești să-ți ghidezi echipa

Învățarea continuă este utilă pentru tine, dar și pentru a-i ajuta pe alții să evolueze. Îți vei dezvolta abilitățile de leadership și astfel poți ghida și alte persoane, încurajându-le să urmeze cursuri și formând astfel acea echipă alături de care poți avea realizări importante.

Înscrie-te la cursurile gratuite de formare în IT

Dacă ai o gândire logică și înclinație spre design, precum și atenție la detalii, nu lăsa aceste aptitudini nevalorificate. Ai și un start bun pentru a-ți face o calificare în JavaScript sau în QA. Tot ce trebuie să faci pentru a te specializa este să urmezi cursuri gratuite în IT, puse la dispoziție de eJobs,  printr-un proiect cofinanțat din Fondul Social European, parte a programului Operațional Capital Uman 2014-2020.

Verifică condițiile pentru a te înscrie la cursuri:

La cursurile gratuite în IT se poate înscrie orice persoană care bifează următoarele puncte:

Are domiciliul sau reședința în orice județ din România (cu excepția județului Ilfov și Municipiului București)

Are o vârstă cuprinsă între 25 și 65 de ani

Este angajată, cu contract de muncă, PFA sau ÎI

A absolvit cel puțin 8 clase

Dispune de acces la internet (viteză minimă de 10 Mb/s)

Cursurile sunt la un click distanță, iar programul este după job

Cursurile au loc online, ceea ce înseamnă că poți participa de oriunde. Ai nevoie doar de un calculator/laptop cu acces la internet (de minimum 10 Mb/s), de o cameră web, difuzor, căști și microfon.

Cursurile de programare/testare au loc seara, în timpul săptămânii (de luni până vineri), între orele 18:00-21:00.

Cursurile gratuite în  IT sunt disponibile prin:

PROGRAMUL OPERAŢIONAL CAPITAL UMAN 2014-2020

Axa Prioritară 6 – Educație și competențe

ID proiect: POCU/726/6/12/135988

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

SILVIU PETRESCU (silviu.petrescu@ejobsgroup.ro / 0729.729.843)

Text: Mihaela Pascari

    
Vedete din Romania Vedete internationale