Centura funie cu ciucuri, un accesoriu în tendinţe

Ştim că sunt pe val pentru că le-am văzut pe podium în colecţiile Dior sau Phillip Lim, însă iată că vedetele deja au început să le poarte! Vorbim despre centurile-funie!

Centuri funie

Au un aspect mai dur, ce duce uşor spre zona country, însă sunt extrem de chic. Centurile funie, din material împletit sau doar răsucit, sunt o variantă trendy de a da o notă stilată oricărei ţinute.

Am luat sub radarul fashion  trei dive de la Hollywood: pe Jessica Alba, Reese Witherspoon şi Dita Von Teese.

Toate cele trei artiste au stiluri diferite de a se îmbrăca, însă numitorul lor comun este centura funie, cu ciucuri.

Jessica şi Dita au mixat aceste curele deosebite cu rochiţe înflorate, de vară, plus sandale cu platformă ori talpă de plută! Şi trebuie să recunoaştem că efectul este chiar estetic!

Reese a mers pe varianta unui sarafan din denim pe care l-a combinat cu platforme maro şi o centură funie de culoare albă.

Divele poartă şi ochelari de soare supradimensionaţi şi genţi din piele!

Centura funie ar merge la fel de bine la o salopetă din bumbac sau la pantaloni scurţi de blugi şi platforme!

Îţi place? Te-ar tenta să porţi o centură funie cu ciucuri?

Foto: Hepta, Northfoto

    
Vedete din Romania Vedete internationale