5 moduri în care poţi asorta blazerul galben

Solară şi expansivă, culoarea galbenă te aduce în centrul atenţiei oriunde te-ai afla, iar alegerea vedetelor nu este întâmplătoare. Iată 5 moduri în care poţi asorta blazerul galben.

La curent cu ultimele tendinţe în modă, Kim Kardashian nu putea rata o apariţie îndrăzneaţă. Fashionistele au apreciat modul în care ea a asociat blazerul galben Stella McCartney cu o perechhe de pantaloni din piele, o cămaşă albă şi accesorii negre. Un aer chic a fost adăugat ţinutei şi de colierul auriu, iar ochelarii oversize nu puteau lipsi din outfitul unei vedete care se respectă.

La fel de tare a atras atenţia şi Beyonce la un meci de baschet, atunci când a purtat blazerul galben-canar. Cântăreaţa a mers pe un look minimalist, însă format din item-uri preţioase. O pereche de blugi skinny şi un tricou alb au fost scoase din anonimat de blazerul Stella McCartney, dar şi de pantofii cu imprimeuri geometrice Christian Louboutin.

Miranda Kerr face furori oriunde ar merge cu frumuseţea ei, iar culoarea aleasă ca şi piesă statement a ţinutei nu avea cum să nu o aducă în centrul atenţiei. Chiar dacă a mers doar până la băcănia din colţ, celebrul model nu a neglijat nici un element din aspectul exterior. Bluza înflorată în culori pastel a fost asortată minunat cu o fustă albă şi pantofi nude, piesa de rezistenţă a ţinutei constituind-o blazerul galben.

Kirsten Dunst a participat chiar la un eveniment monden purtând blazerul galben, pe care l-a combinat perfect cu pantaloni din jacquard, din colecţia Rodarte şi cu sandale Jimmy Choo. Clutch-ul negru a echilibrat ţinuta, transformând-o într-una deosebit de rafinată.

Pe vremea când era însărcinată, Hilary Duff a avut o apariţie radiantă atunci când outfitul ei a inclus blazerul galben Stella McCartney, pe care l-a asortat cu o eşarfă din mătase Alexander McQueen, dar şi cu sandalele Maison Margiela, pe lângă un tricou şi colanţi comozi. Bineînţeles că nu a uitat de ochelarii de soare, iar modelul aviator de la Gucci au fost alegerea cea mai bună pentru a întregi o ţinută plină de şarm.

 

(Sursa foto: Hepta, Northfoto, Facebook)

Ultima modificare februarie 19, 2015 7:10 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale