O tânără a fost la un pas de moarte după ce și-a vopsit părul

O tânără a vrut să își vopsească părul, dar a avut parte de o experiență de coșmar. Aceasta atrage atenția asupra importanței testelor pentru diagnosticarea alergiilor.

Estelle, o studentă din Paris în vârstă de 19 ani, a fost la un pas de moarte după ce s-a vopsit acasă, folosind un produs din comerț. Deși a urmat instrucțiunile menționate de producători, tânăra nu a așteptat 48 de ore pentru a vedea rezultatele testului de alergii și și-a aplicat vopseaua pe tot părul după 30 de minute, conform ȘtirileProTv.

Reacția alergică nu a întârziat să apară și scalpul a început să i se umfle, dar și-a administrat imediat niște medicamente recomandate de un farmacist, și-a dat cu o cremă și apoi a mers la culcare. Dimineața, capul ei avea o circumferință mult peste media normală și avea probleme de respirație, motiv pentru care a ajuns la camera de gardă a unui spital, pentru ajutor specializat.

Estelle a povestit că a mai avut parte de reacții alergice la vopseaua de păr, dar nu atât de puternice. 90% dintre produsele de vopsire sau colorare a părului foarte cunoscute pe piață conțin paraphenylenediamine (PPD), o substanță chimică ce poate provoca alergii severe.

”Aproape am murit, nu vreau ca alte persoane să pățească ce am pățit eu”, a mai spus tânăra, motiv pentru care a făcut publice imaginile înfricoșătoare cu ea.

Sursă foto: Facebook

Ultima modificare noiembrie 30, 2018 3:37 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale