Vino s-o cunoști pe Antonia la Atelierele de Idei Unica!

O nouă ediție Atelierele de Idei Unica va avea loc luni, 8 februarie 2016, la Hotel Capital Plaza, sala Ion Mincu (Bd. Iancu de Hunedoara, nr. 54, București), începând cu ora 18:30.

A XI-a ediție a Atelierelor de Idei, organizată cu sprijinul AVON și Capital Plaza, are ca temă feminitatea, un subiect complex și actual, care va fi dezbătut de invitatele revistei Unica. Veți avea ocazia să le întâlniți pe Antonia, Oana Stoianovici (coach transformațional), Roxana Minea (make-up artist AVON) și Irina Markovits (consultant de stil).

Antonia va dezvălui câteva dintre secretele frumuseții ei – cum își îngrijește tenul, cum își alege machiajul de zi, de seară sau pentru concerte și ce trucuri folosește pentru a fi tot timpul strălucitoare când apare în public.

Irina Markovits, consultant de stil, va vorbi despre feminin și masculin în vestimentație și va oferi câteva explicații la care nu v-ați gândit atunci când alegeți să purtați anumite haine. Irina vă va fi ghid pentru a vă ajuta să vă identificați personalitatea stilistică, să înțelegeți cu ce rezonați din punct de vedere estetic.

Roxana Minea, make-up artist Avon, va povesti, pas cu pas, cum să integrați tendințele din machiaj în viața de zi cu zi. De asemenea, va oferi idei despre cum să evidențiați prin make-up părțile frumoase ale feței și cum să ascundeți micile defecte.

Oana Stoianovici, coach transformațional, va vorbi despre cum să vă reconectați la propria voastră sursă de putere feminină și cum să vă dați voie să fiți libere și creative. Ea vă va învăța și cum să vă exprimați ca femei și să obțineți ce doriți în relațiile cu bărbații.

Vă puteți înscrie la Atelierele de idei Unica până pe data de 4 februarie, ora 14:00. Locurile sunt limitate, iar toate persoanele înscrise intră în tragerea la sorți pentru câștigarea unei invitații. Dacă vă veți afla printre câștigători, veți primi un e-mail de la echipa Unica pe data de 5 februarie. La eveniment este obligatoriu să veniți cu revista Unica, ediția de februarie. Accesul copiilor nu este permis la eveniment. Vă așteptăm! Pentru înscrieri, completați formularul pe care-l găsiți AICI

Ultima modificare ianuarie 11, 2019 12:49 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale