Cele mai populare plaje de nudiști din Europa

Mulți oameni găsesc nudismul ca fiind un mijloc de relaxare și o expresie a libertății, iar per total, 12% din populația globului îl practică în prezent. Nudismul este o mișcare culturală care promovează viața în armonie cu natura, respectul de sine și respectul pentru propriul corp, în afara standardelor de frumusețe clasice.

Mișcarea nudistă a câștigat teren inițial în Germania anilor 20, iar apoi, la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, s-a răspândit rapid în Franța, Anglia și Italia și în majoritatea țărilor democratice din lume. Numărul naturiștilor din Europa este estimat în prezent la peste 20 milioane, multe țări având deja o tradiție în ceea ce privește nudismul, cu locuri special amenajate care atrag turişti din întreaga lume. Pentru cei care sunt în căutare de plaje liniștite, izolate sau dimpotrivă, populare și vestite pentru petrecerile pe care le găzduiesc, unde se pot bucura de soare fără să poarte costum de baie, Redacția Unica a ales 10 dintre cele mai populare plaje de nudiști din Europa:

Cap dAgde, Agde, Franța

Plaja Cap dAgde se află în golful Lion din sudul Franței, în apropierea satului cu același nume, cunoscut și ca „Oraşul dezbrăcat” și este una dintre cele mai căutate plaje de nudiști din Europa și din întreaga lume. Practicanții nudismului au la dispoziție o multitudine de facilități, de la cursuri de yoga și echitație, până la magazine, cluburi de noapte și restaurante cu specific mediteraneean.

Myrtiotissa, Corfu, Grecia

Plaja Myrtiotissa este singura plajă de nudiști din insula Corfu, iar locația ei a fost mult timp secretă. Este o plajă mică, izolată și îngustă, situată pe coasta de vest a insulei, între Pelekas și Vatos, și a fost descoperită de hipioți încă din anii 70. Plaja este înconjurată de stânci și de păduri de pini, mirt și tufișuri de cimbru și este scăldată de soare pe toată durata zilei.

Kamchia, Bulgaria

Plaja Kamchia se află la aproximativ 30 de km de orașul Varna și este una dintre cele mai mari și frumoase plaje special amenajate pentru nudiști din Bulgaria. Stațiunea se află lângă gura de vărsare a râului Kamchia, într-o rezervație naturală spectaculoasă, care poartă același nume, iar plaja este sălbatică și izolată, întocmai cum le place nudiștilor.

Little Banana, Skiathos, Grecia

Amatorii de nudism pot găsi pe insula Skiathos mai multe plaje unde se pot bucura de soare fără să poarte costum de baie. Preferata turiștilor este Plaja Little Banana, situată în sud-vestul insulei, lângă stațiunea Koukounaries. Drumul spre plajă trece printr-o livadă de măslini, iar accesul este permis exclusiv celor care doresc să facă plajă nud.

Ada Bojana, Muntenegru

Ada Bojana este o insula artificială a râului Bojana, care se varsă în Marea Adriatică. Plaja este cunoscută și sub numele de Insula Paradisului, are 3 km lungime și se află în apropierea stațiunii Ulcinj din Muntenegru, la granița cu Albania. Ada Bojana este vestită pentru nisipul foarte fin și este una dintre cele mai frecventate plaje de către nudiștii din Europa.

Plaja Es Cavallet, Ibiza, Spania

Es Cavallet este o plajă cu nisip alb, situată în sud-estul insulei Ibiza, foarte aproape de Ibiza Town, extrem de pitorească și una dintre destinațiile de vacanță preferate în rândul celebrităților europene. Este o plajă de nudiști oficială, gay friendly, îndrăgită de iubitorii de surf și care oferă turiștilor o multitudine de cluburi, cocktail-uri și party-uri.

Plaja Punta Paloma, Tarifa, Spania

Punta Paloma se află în nordul stațiunii Tarifa și este spectaculoasă pentru peisajele care o mărginesc și pentru nisipurile ei aurii. Este apreciată de iubitorii de surf și placă cu vâsle și pune la dispoziția turiștilor care doresc să râmână peste noapte cazare în campervans.

Studland, Dorset, Anglia

Plaja Studland se află într-un sat din peninsula englezească Dorset, este considerată una dintre cele mai populare plaje de nudiști din Anglia și, totodată, un adevărat paradis al păsărilor. Este o plajă disponibilă atât nudiștilor, cât și celor care poartă costum de baie și este o alegere potrivită pentru cei care îndrăgesc plimbările pe mare cu barca.

Silver Strand, Irlanda

Plaja Silver Strand este micuță și unică. Nisipul auriu, foarte fin, este înconjurat de faleze înalte care protejează turiștii de vânt și calmează curenții mării. Dacă ești suficient de curajoasă, poți încerca să faci și o baie, cu toate că temperatura apei este, de cele mai multe ori, destul de scăzută.

Adegas, Algarve, Portugalia

Plaja Adegas este situată pe coasta de vest a regiunii Algarve, lângă Aljezur și este o plajă micuță, sălbatică și înconjurată de faleze înalte. Accesul pe plajă se face pe niște trepte de lemn, iar locația este perfectă pentru nudiștii care iubesc plajele izolate și liniștite.

Foto: Shutterstock și 123rf.com

Ultima modificare iunie 7, 2018 7:42 am

    
Vedete din Romania Vedete internationale