Anunțul a venit după ce peste 150 de veterani militari i-au cerut Reginei să-i retragă fiului ei titlurile militare. „Ofițerii forțelor armate britanice trebuie să respecte cele mai înalte standarde de probitate, onestitate și conduită onorabilă. Acestea sunt standarde pe care prințul Andrew nu le-a îndeplinit. Este greu de ignorat, când ofițerii de rang înalt îl descriu drept «toxic», pentru că a discreditat serviciile cu care este asociat”, se menționează în scrisoarea deschisă adresată de veterani Reginei, care are calitatea de șef de stat și comandant șef al armatei, marinei și forțelor aeriene.