Recent, în mediul online, Madonna (62 de ani) i-a transmis un mesaj de susținere lui Britney Spears (39 de ani). Pe 23 iunie 2021, Britney a cerut Curții Supreme din Los Angeles să o elibereze de sub tutela tatălui ei. Pe 30 iunie, solicitarea i-a fost refuzată de către judecător.
Cântăreața se află sub tutelă din anul 2008, concept legal prin care un judecător declară o persoană sau o organizație responsabilă asupra unei alte persoane în calitate de tutore legal, preluând puterea de decizie asupra acesteia atât din punct de vedere financiar, cât și personal.
Până în septembrie 2019, tatăl solistei, Jamie Spears (68 de ani), i-a fost tutore. După ce s-a retras din motive medicale, managerul artistei, Jodi Montgomery, a preluat această responsabilitate.
Pe Instagram, Madonna a scris de curând: „Dați-i acestei femei viața înapoi! Sclavia a fost abolită cu mult timp în urmă! Moarte patriarhiei lacome care le face femeilor asta de secole. Asta este o încălcare a drepturilor umane! Britney, venim să te scoatem din închisoare!”.
Britney a dezvăluit că în ultimii 13 ani nu a avut nicio formă de intimitate. Artista nu are acces la banii ei și nici la un telefon propriu.
Cântăreața este obligată să locuiască în casă cu o echipă care îi controlează fiecare mișcare, este forțată să ia medicamente pentru tulburarea bipolară, nu i se permite să-și vadă fiii, să se căsătorească sau să devină din nou mamă.
Madonna, mesaj de susținere pentru Britney Spears. „Este o încălcare a drepturilor umane”