Madonna, mesaj de susținere pentru Britney Spears. „Este o încălcare a drepturilor umane”

De Adelina Duinea, pe Ultimul update Joi, 07 octombrie 2021, 17:36

Recent, în mediul online, Madonna (62 de ani) i-a transmis un mesaj de susținere lui Britney Spears (39 de ani). Pe 23 iunie 2021, Britney a cerut Curții Supreme din Los Angeles să o elibereze de sub tutela tatălui ei. Pe 30 iunie, solicitarea i-a fost refuzată de către judecător.

Cântăreața se află sub tutelă din anul 2008, concept legal prin care un judecător declară o persoană sau o organizație responsabilă asupra unei alte persoane în calitate de tutore legal, preluând puterea de decizie asupra acesteia atât din punct de vedere financiar, cât și personal.

Până în septembrie 2019, tatăl solistei, Jamie Spears (68 de ani), i-a fost tutore. După ce s-a retras din motive medicale, managerul artistei, Jodi Montgomery, a preluat această responsabilitate.

Madonna, mesaj de susținere pentru Britney Spears. „Este o încălcare a drepturilor umane”

Pe Instagram, Madonna a scris de curând: „Dați-i acestei femei viața înapoi! Sclavia a fost abolită cu mult timp în urmă! Moarte patriarhiei lacome care le face femeilor asta de secole. Asta este o încălcare a drepturilor umane! Britney, venim să te scoatem din închisoare!”. Mesajul solistei a fost scris pe o fotografie în care poartă un tricou alb inscripționat cu numele lui Britney.

Britney a dezvăluit că în ultimii 13 ani nu a avut nicio formă de intimitate. Artista nu are acces la banii ei și nici la un telefon propriu. „Îmi vreau viața înapoi. Au trecut 13 ani, a fost suficient. A trecut suficient timp în care nu am avut acces la proprii mei bani. Dorința și visul meu este să pun capăt tutelei fără să fiu testată.

Sunt grozavă la ceea ce fac și le permit acestor oameni să-mi controleze întreaga viață. Îmi doresc, sincer, să-mi dau în judecată familia. Aș vrea să-mi pot împărtăși povestea, să spun ce mi-au făcut, în loc să tac pentru binele lor”, a spus Britney.

Cântăreața este obligată să locuiască în casă cu o echipă care îi controlează fiecare mișcare, este forțată să ia medicamente pentru tulburarea bipolară, nu i se permite să-și vadă fiii, să se căsătorească sau să devină din nou mamă.

Citește și:

Britney Spears a publicat o fotografie rară cu fiii ei, Jayden și Sean

Sora lui Britney Spears a reacționat la acuzațiile solistei: „Nu-mi pasă că vrea să…”

Britney Spears, în bikini la 38 de ani! Artista are o siluetă de invidiat

„Am un dispozitiv contraceptiv în organism, deci nu pot rămâne însărcinată. Am vrut să-l scot pentru a încerca să concep, dar echipa nu-mi permite. Nu vor să mai am copii. Deci acest control îmi face mai mult rău decât bine”, a spus.

În prezent, Britney deține doar 30% din custodia copiilor ei, fiii Jayden (13 ani) și Sean (14 ani), în timp ce tatăl lor, Kevin Federline (43 de ani), deține restul de 70%. Despre familia ei, artista a mai spus:

„Familia mea nu a făcut nimic în acest sens. Totul trebuia aprobat de tatăl meu. (…) Este rușinos și demoralizator ce mi s-a întâmplat. (…) Nu am vorbit despre asta până acum pentru că nu am crezut că oamenii vor avea încredere în mine”.

„Am fost în negare. Am fost în șoc. Am fost traumatizată. Știi, prefă-te până reușești… Dar acum vreau să-mi spun versiunea. OK? Nu sunt fericită. Nu pot dormi. Sunt atât de furioasă. Sunt depresivă. Plâng în fiecare zi. Cred că acest control este abuziv”, a continuat, precizând că s-a simțit „înrobită” de tatăl ei care „a iubit să aibă controlul să o rănească”.

„Singurul lucru similar acestei experiențe este traficul de sex. Să forțezi pe cineva să muncească împotriva voinței lui, să-i deții toate bunurile, card de credit, bani cash, telefon, pașaport, și să îl plasezi într-o casă în care muncește cu oamenii cu care locuiește”, a mai spus solista.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter