Elena Udrea (47 de ani) și logodnicul ei, Adrian Alexandrov (34 de ani), au aniversat vara aceasta 5 ani de relație. Perechea are împreună o fiică, Eva Maria, care va împlini 3 ani în septembrie 2021. Recent, Elena, Adrian și Eva au fost în vacanță în Delta Dunării.
De acolo, cuplul a publicat mai multe fotografii pe rețelele sociale. Printre imaginile postate se numără și două în care Elena Udrea este surprinsă într-un costum de baie dintr-o singură piesă, negru și cu imprimeu înstelat.
Deși există o diferență de vârstă de 13 ani între Elena și Adrian, relația lor pare să funcționeze foarte bine. După o carieră de succes în lumea modellingului, Adrian s-a îndreptat către piața de imobiliare, iar Elena este cea care l-a susținut să facă această schimbare.
„Este o relație frumoasă, puternică, nu doar prin faptul că avem un copil, ci și pentru că s-a consolidat printr-o experiență grea pentru oricine. Adrian a făcut față neașteptat, mai bine chiar decât alții cu mai multă experiență de viață”, spunea Elena în februarie 2020, pentru Ciao.
„Este un tată minunat, implicat, prea implicat chiar, și care o iubește enorm pe Eva. Ne place să facem lucruri împreună, să avem planuri care acum o includ și pe Eva. Este o persoană loială, pe care poți conta”, mai spunea atunci.
Cuplul s-a cunoscut în anul 2016. „Ne știam de ceva vreme din vedere, ne mai întâlneam la sala de sport, ne salutam, dar, cel puțin eu, nu știam nici măcar cum îl cheamă”, a declarat Elena Udrea în septembrie 2018, pentru revista VIVA!.
„Ne-am întâlnit întâmplător, după un timp, în oraș, pe la sfârșitul lui iunie 2016. Am schimbat câteva cuvinte, mi-a dat cartea lui de vizită, iar în zilele următoare am băut o cafea împreună și cam ăsta a fost debutul nostru în calitate de cuplu”, a mai spus atunci.
Elena Udrea și Adrian Alexandrov
Elena Udrea și Adrian Alexandrov
Elena Udrea și Adrian Alexandrov
Elena Udrea și Adrian Alexandrov au aniversat 5 ani de relație. Unde a mers cuplul în vacanță