Alege cizmele peste genunchi pentru un look de toamnă în tendinţe

Plecând de la forma clasică a echipamentului de călărie, cizmele peste genunchi s-au impus în ultimii ani ca un must-have, iar în această toamnă pentru a avea un look în tendinţe te poţi inpira de la vedete, care au integrat aceste piese în garderoba lor.

Olivia Palermo, cunoscută drept o fashionistă convinsă, preferă cizmele peste genunchi pentru outfit-urile de peste zi. Chiar şi atunci când s-a întâlnit cu iubitul său la restaurant, frumoasa vedetă a ales ca încălţările înalte din piele întoarsă să-i completeze ţinuta. Aceasta a fost una relaxată, formată din pantaloni denim deschişi la culoare şi o haină bleumarin, iar şicul a fost dat de fularul-guler din blană şi de geanta exclusivistă.

Miroslava Duma s-a impus ca un style-icon al ultimilior ani şi fiecare apariţie a ei este de-a dreptul memorabilă. Chair şi o ţinută simplă poate să atragă toate privirile, dacă elementele îmbrăcate sunt alese cu gust. Miroslava a reuşit să adune toate aprecierile criticilor cu o rochie neagră, cizme peste genunchi şi o pelerină albastră, decorată cu păsări. Aerul franţuzesc al outfitului a fost dat şi de poşeţica de mână vintage.

Şi în zilele ploioase de toamnă poţi să străluceşti, dacă îi urmezi exemplul lui Rosie Huntington Whiteley. Ea a purtat un poncho din colecţia Burberry, o pereche de skinny jeans, accesorizată cu cizme boho, din piele întoarsă şi o pălărie în stil aussie.

Kim Kardashian se străduieşte din răsputeri să dovedească că are un stil ce merită copiat. Cizmele peste genunchi, combinate cu o pereche de colanţi mulaţi şi o jachetă suprapusă peste o bluză este un outfit de tendinţe, care ar fi putut face furori pe o altă siluetă. Aşadar, mare atenţie!

Simpla apariţie a Mirandei Kerr este de ajuns să întoarcă capetele, însă în momentul în care fusta scurtă a fost alăturată unei perechi de cizme lungi, efectul a fost exploziv. Supermanechinul a ştiut să-şi dozeze perfect item-urile, alegând drept „sarea şi piperul” ţinutei o cămaşă cu un imprimeu cu buline şi o geantă grena.

(Sursa foto: Hepta)

    
Vedete din Romania Vedete internationale