Ilie Năstase (74 de ani) și soția lui, Ioana (44 de ani), s-au împăcat în iunie 2021, la trei luni după ce Ioana i-a cerut fostului tenismen divorțul. În ianuarie, Ioana a declarat că omul de afaceri a fost violent cu ea.
După incident, perechea a continuat să se vadă frecvent, fostul sportiv asigurând-o pe Ioana că se va schimba. „Am renunțat la divorț. Mi-am retras cererea săptămâna trecută. În aceste trei luni, Ilie mi-a demonstrat că nu trebuie să divorțez”, spunea Ioana în iunie 2021.
Alături de câteva prietene, Ioana a mers recent în vacanță în Grecia. „Nu am avut liniște deloc, pentru că Ilie nu a fost de acord să merg singură în această vacanță. Înainte să plec, m-a rugat să renunț, să nu plec fără el”, a mărturisit Ioana pentru Click!.
„A fost gelos, ca orice bărbat, și nu am scăpat nici când am ajuns, pentru că am fost conectați în permanență. Fie că mă aflam la plajă, la restaurant sau la shopping, soțul meu mă suna pe cameră să mă vadă”, a continuat.
„S-a bucurat și el să vadă peisajele superbe, chiar și virtual. Nu a avut de ce să își facă griji, pentru că e vorba de încredere, iar eu sunt un om fair-play”, a mai spus Ioana.
„Am avut timp pentru toate, inclusiv pentru shopping. Am o slăbiciune pentru haine, așa că nu m-am putut abține când am văzut pantofi sau rochii. Am cumpărat trei plase cu încălțăminte și nouă plase cu hăinuțe. Erau prea frumoase, nu am putut să mă abțin”, a adăugat.
„Nici nu știu pe unde o să le mai bag, pentru că în geamantan nu mai au loc. Când o să mă vadă Ilie, o să-și pună mâinile în cap (râde). Cred că hainele au fost mai scumpe decât vacanță. Casa mamei și apartamentele mele sunt pline de hainele mele. Pe unele nici nu am apucat să le port”, a mai glumit Ioana.
Ioana Năstase a mers în vacanță în Grecia fără Ilie Năstase. „Nu am avut liniște deloc”
Ilie Năstase (74 de ani) și soția lui, Ioana (44 de ani), s-au împăcat în iunie 2021, la trei luni după ce Ioana i-a cerut fostului tenismen divorțul. În ianuarie, Ioana a declarat că omul de afaceri a fost violent cu ea.