A trecut mai bine de o săptămână de când George Burcea și Viviana Sposub au aflat că au fost infectați cu noul coronavirus. Actorul s-a mutat în apartamentul iubitei sale pentru a petrece împreună perioada de izolare. Cei doi suferă de o formă mai ușoară de COVID-19 și cum starea lor este una bună, încearcă să-și ocupe timpul cu tot felul de activități.
Chiar dacă l-a începutul perioadei de carantină, Viviana părea speriată de conviețuirea cu George, lucrurile între ei par să evolueze extrem de bine.
„Mi-e teamă că nu am stat în viața mea două săptămâni legate cu un bărbat! Și atunci e posibil să o iau razna din alte motive”, mărturisea Viviana în urmă cu câteva zile, la prima apariție alături de George la TV, în calitate de cuplu.
George Burcea și Viviana Sposub sunt foarte activi pe rețelele de socializare, mai ales în această perioadă. Aceștia postează des fotografii pentru a le arăta fanilor cu ce se ocupă în izolare. Se pare că una dintre activitățile lor este gătitul. Cei doi îndrăgostiți au preparat împreună o ciorbă pe care au numit-o „borș pandemic”.
Actorul și-a mai impresionat iubita cu talentul său culinar și săptămânile trecute. Viviana Sposub a publicat atunci o fotografie cu preparatul făcut de George, pârjoale moldovenești.
„Am mâncat aceste pârjoluțe făcute de un moldovean adevărat”, a scris prezentatoarea TV pe contul său de Instagram.
Și Andreea Bălan, fosta soție a lui George Burcea, obișnuia să laude modul în care gătește actorul. Artista a recunoscut în urmă cu mai mulți ani că tatăl fetițelor sale „știe să facă de toate”. Aceasta posta deseori pe canalul său de Youtube video-uri din bucătăria lui „chef Burcea”.