Alina Radi, în vârstă de 34 de ani, a fost anunțată în ediția de miercuri, 1 martie, că va părăsi Survivor 2023. Aceasta a primit cele mai puține voturi din partea publicului. După eliminare, ea a făcut o serie de declarații emoționante.
„Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că am avut acești oameni minunați, extraordinari, care m-au susținut din prima zi de când am venit. Au fost atât de buni cu mine, cu siguranță o să vadă și cei de acasă lucrul ăsta. Și eu cu ei. Ne-am înțeles foarte bine și mă bucur că ne-am făcut foarte multe planuri pe viitor. Mă bucur că am cunoscut Faimoșii. Vă doresc sănătate”, a spus Alina Radi.
Emoțiile au fost și mai puternice atunci când a vorbit despre băiatul ei, Dario. Alina nu și-a mai putut stăpâni lacrimile când a dezvăluit că a vorbit la telefonul cu el și l-a simțit extrem de trist. Pe de altă parte, aceasta a recunoscut faptul că se bucură pentru că și-a împlinit visul de a participa la această emisiune.
„Dacă aș putea, m-aș teleporta în brațele copilului meu. E adevărat că nu am dormit de câteva zile. Mi-am visat copilul. La telefon când l-am auzit mi s-a părut foarte trist. Ultimul lucru pe care mi l-aș fi dorit în emisiunea asta este să plâng. Și am plâns. Sunt lacrimi și de fericire.”
„Mi-am trăit visul. Lista mea de prieteni s-a mărit. Vreau să le urez succes tuturor. Să aveți grijă de sănătatea voastră. Să vă dea Dumnezeu putere să vă duceți visul cât mai departe. Ce ne e scris acolo sus, asta se întâmplă. De destin nu poate fugi nimeni”, a mai spus ea, potrivit protv.ro.
Alina Radi, în lacrimi după eliminarea de la Survivor: „Dacă aș putea, m-aș teleporta în brațele copilului meu”
Alina Radi, în vârstă de 34 de ani, a fost anunțată în ediția de miercuri, 1 martie, că va părăsi Survivor 2023. Aceasta a primit cele mai puține voturi din partea publicului. După eliminare, ea a făcut o serie de declarații emoționante.