Adela Popescu (34 de ani) și Radu Vâlcan (44 de ani) au devenit părinți pentru a treia oară pe 11 iulie 2021. Prezentatoarea TV a dat naștere unui fiu. Cuplul mai are împreună doi băieți, Alexandru (5 ani) și Andrei (2 ani). Pe 14 iulie, Adela și bebelușul nou-născut au ajuns acasă.
În mediul online, actrița a vorbit puțin despre prima noapte acasă, dar și despre întâlnirea fiilor mari cu mezinul. „Am ajuns acasă, am trecut de prima noapte, care a fost grea, dar știam că așa va fi. Nu m-a luat prin surprindere.”
„Au fost și lucruri foarte, foarte plăcute, de exemplu întâlnirea copiilor, a fost peste așteptări. (...) Suntem la început cu alăptarea, tot timpul e un început. Nu e ușor nici de data asta.”
„Dar știu că va fi ușor, o să treacă câteva zile de chin și țipete, dar o să fie bine. M-am adunat și am scris câteva rânduri și despre naștere. Vreau să rămână undeva”, a mai mărturisit prezentatoarea TV pe Instagram.
Ziua următoare, Adela a postat prima fotografie cu toți cei trei băieți ai ei. Pe fotografie, Adela a subtitrat momentul dintre Alexandru, Andrei și frățiorul lor: „Andrei: Ia, unde-i buricul? Alexandru: Cu grijă, te rog!”.
Adela Popescu și fiii ei, Alexandru și Andrei
Adela Popescu și Radu Vâlcan
Adela Popescu
Adela Popescu, fotografie înduioșătoare cu cei trei băieți ai ei