Pasiunea lor pentru dans are rădăcini în prima parte a copilăriei - și pentru fiecare dintre ei, surorile au jucat un rol decisiv în acest lucru. Diana a cochetat, pe vremea când avea patru sau cinci ani, cu gimnastica. Acel sport a învățat-o pentru prima oară ce înseamnă disciplina. Când a pășit însă în lumea gimnasticii ritmice, grupul s-a destrămat și s-a trezit pe dinafară. Sora ei, cu treisprezece ani mai mare, era dansatoare. Așa că Diana a hotărât să îi calce pe urme. Părinții i-au îndeplinit dorința și au dat-o la cursuri de dans. Ani mai târziu, când a mai crescut și a mai prins experiență, a ajuns să fie antrenată de sora ei. Tranziția de la disciplina cu care era obișnuită a uimit-o. La început, nici nu o percepea pe sora ei, cea mai bună prietenă, ca fiind un antrenor. Îi comenta des și nu respecta regulile. Pe parcurs însă, rebeliunea aceasta s-a mai domolit.