Valentin Butnaru: „În orice relație, încrederea este esențială“

De Monica Cismaru, pe Ultimul update Luni, 11 septembrie 2017, 18:02
Valentin Butnaru, prezentatorul Observatorului de dimineață de la Antena 1 e, mai nou, și gazda noului show The Wall, care va avea premiera pe 13 septembrie, la Antena 1. Valentin Butnaru ne-a vorbit despre noua provocare profesională, dar și despre viața lui personală, ținută sub un con de discreție până acum. Vedeta este antrenor internațional de squash, e stângaci la biliard și îi este frică de înălțimi. 

Dacă e să vorbim despre ziduri, care e cel mai recent zid (virtual) pe care l-ai dărâmat?

Mi-e frică de înălțime, teamă pe care nu am depășit-o, însă recent am spart gheața și mi-am asumat rolul de prezentator pentru show-ul de divertisment „The Wall – Marele Zid”, care va avea premiera pe 13 septembrie, de la 20.00, la Antena 1. Aș fi spus anterior că și asta este o mică fobie!

Ce a însemnat acest „zid“ pentru tine?

Dacă ne referim la „The Wall – Marele Zid”, rolul de acolo și experiența în sine mi-au adus o eliberare fantastică. Săptămânile de la filmări au fost un caleidoscop de emoții și trăiri, pe care abia aștept să le revăd și să fie transmise și către publicul de acasă.

Valentin Butnaru

Ce rol au provocările (de orice fel) în viața ta? Ești genul care le acceptă sau care le evită?

Sunt vărsător și provocările sunt cea mai bună metodă de a mă ține în priză. Îmi oferă o satisfacție extraordinară de fiecare dată când le depășesc, și-mi place să mă bucur de… momentele când consum momentul în sine. Ce vreau să spun este că fiecare provocare acceptată și ulterior depășită cere o alta, de aceea pot să zic că sunt genul care le caută continuu.

Ce ai mai crezut despre tine că nu poți face și ți-ai dovedit că nu e așa?

Nu m-am gândit niciodată că pot să fiu antrenor de squash, dar am ajuns și am chiar o diplomă recunoscută internațional.

E primul show de acest gen pentru tine, după știri? Cum ți se pare rolul acesta?

Este un rol incredibil, care mi-a arătat unghiuri pe care nu le cunoscusem până acum și mi-a dat ocazia să colaborez cu o echipă care mă provoacă să livrez cea mai bună versiune, în fiecare moment. Emoția de la filmări și reacțiile spumoase ale mele și ale concurenților, aparent exagerate la prima vedere, surprind în totalitate ce s-a întâmplat pe platou. Este prima ocazie în care sunt prezentator și este o experiență incredibilă!

La știri erai serios, cum cere profilul, cum ești în viața de zi cu zi?

Sunt un vărsător veritabil, dar dacă ar fi să mă rezum doar la trei cuvinte aș alege sincer, visător și ușor copilăros… pe alocuri.

valentin butnaru

Cum mai e cu squash-ul? Cât și unde joci?

Squash-ul este o prioritate pentru mine, de aceea oricât de încărcat ar fi programul meu, o dată pe zi sunt la Infinity Sport Arena să antrenez și să mă antrenez. De aceea locul respectiv a devenit ca o a doua casă pentru mine.

Când mult prea mult e prea mult în relațiile interumane?

E prea mult atunci când se ajunge la neîncredere și la compromisuri care nu ajută la evoluția frumoasă a relației.

La show-ul The Wall, concurenții mizează și pe încrederea în partenerii cu care intră în joc. Tu cum stai cu încrederea în parteneră? Acorzi credit 100%?

În orice relație încrederea este esențială. Nu poți construi decât în momentul în care există sinceritate și sprijin, iar în ceea ce privește creditul acordat omului de lângă mine..el există în totalitate, până la semnul contrar.

Se vorbește mult despre intuiția feminină. Crezi că există și cea masculină?

Cred că intuiția masculină este mai degrabă un soi de analiză bazată pe experiențe anterioare. Dacă femeile acționează sub un impuls emoțional, bărbații aleg să facă un pas în funcție de precedent, de ceea ce s-a întâmplat până acum. Practic, evenimentele deja consumate stau la baza reacțiilor pe care bărbații le au.

Câteva lucruri cu care trăiești, dar te-ai putea lipsi imediat de ele, dacă s-ar putea…?

Telefonul, banii și mașina.

Un concurs pe care l-ai pierde ar avea ca probe…

Bungee jumping, skydiving, saltul cu parapanta și cam orice implică înălțimile!

Profesional, ești în punctul în care…

Am cele mai mari satisfacții din toată cariera mea și sunt într-un moment în care mă bucur de toate experiențele care mi se oferă! Declar fără să clipesc că acesta este cea mai frumoasă perioadă pentru mine.

Ți-ar mai plăcea să prezinți…

The Wall, sezonul 2! Emisiunea aceasta m-a cucerit pe deplin, căci are un format ce va ține telespectatorii cu sufletul la gură.

Ceva ce nu știe încă nimeni despre tine?

Sunt stângaci la biliard.

 

The Wall este un format care ține publicul într-un suspans incredibil, un quiz-show în care e nevoie de mai mult decât un răspuns corect; este nevoie de o relație specială între participanți pentru a putea câștiga premii ce le vor schimba viața. O combinație între quiz-show, noroc și strategie, acțiunea este plasată într-un decor impresionant și interactiv, unde doi coechipieri trebuie să lucreze pentru a cuceri „The Wall”.  Emoțiile ajung la o intensitate incredibilă pe măsură ce bilele roșii și verzi cad de-a lungul zidului, determinând câștiguri impresionante sau pierderi uriașe. De miercuri până vineri, de la 20:00, la Antena 1

 

Citește și – A fost acuzată că și-a părăsit copilul și a plecat să se relaxeze. Ce a răspuns Mădălina Ghenea

Citește și – Alexandra Dinu, superbă pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter