A apărut revista Unica de mai! Alexandra Stan, scandalos de sexy pe copertă

De Bianca Prangate pe Ultimul update Joi, 22 aprilie 2021, 10:37
Revista Unica de mai este definită de două cuvinte: fresh și sexy - exact ca Alexandra Stan, care se află pe coperta acestei ediții.
A apărut revista Unica de mai! Alexandra Stan, scandalos de sexy pe copertă

Alexandra Stan ne-a cucerit dincolo de orice speranță cu personalitatea ei. Pentru unii oameni ar putea fi inconfortabil de sinceră, dar nouă ne plac oamenii autentici, care nu se feresc să spună lucrurilor pe nume. Nu există întrebare care să o facă să devină brusc sfioasă – tocmai sinceritatea Alexandrei face interviul cu ea să fie unul cu adevărat spumos.

Ea ne-a vorbit despre presiunile resimțite de-a lungul carierei, despre greutățile întâmpinate la Survivor, despre traume psihologice și despre cum este să facă parte din comunitatea LGBTQ+ într-o țară în care prejudecățile sunt la ele acasă.

Am găsit curajul pentru că întotdeauna am fost o persoană asumată, cu toate că, de multe ori am fost judecată pentru lipsa de inhibiții”, a povestit ea cu privire la declarațiile recente cu privire la bisexualitatea ei. „Consider că este foarte important pentru noi să fim fericiți cu noi înșine, să iubim mult și intens.Este foarte important să dăm acest exemplu oamenilor, să spunem cine suntem și ceea ce simțim, să ne acceptăm, mai ales când experimentezi sau nu. Cunosc foarte mulți oameni care se ascund și care se simt prost, se învinovățesc pentru ceea ce simt și ajung să devină extrem de deprimați”.

Interviuri de neuitat cu oameni pe măsură

Admirăm și apreciem oamenii care schimbă lumea prin ceea ce fac: fie că vorbim de jurnaliști, actori sau antreprenori. În revista Unica de mai, am discutat cu oameni speciali din mai multe domenii – și am învățat câte o lecție importantă de la fiecare.

Paula Herlo este unul dintre jurnaliștii de la baza proiectului „România, te iubesc!”. Este definită de o sete de adevăr imensă, de responsabilitate, de ambiție și de o disciplină de invidiat. Paula susține mai multe campanii și cauze sociale, totodată aducând în atenția publicului reportaje minuțios documentate pe teme de interes. Despre cum reușește să le facă pe toate, aflăm de la ea.

Pe Virgil Ianțu îl știm de mult timp și nu putem să nu îl admirăm pentru felul în care reușește să se mențină relevant fără a apela la tertipuri. Charismatic și cu o energie de invidiat, el prezintă în fiecare episod al emisiunii „Câștigă România!” oameni speciali, care uimesc prin cultura lor generală și nu numai. Descoperă-l și tu alături de noi!

Tot în ediția de mai vei găsi un interviu exclusiv, de excepție, cu actorii și actrițele din cel mai în vogă serial difuzat de HBO GO, „The Nevers”. Acest nou serial are de toate: o atmosferă victoriană irezistibilă, intriga unor puteri supranaturale și problemele sociale relevante oricând. Discutând cu oamenii din spatele personajelor, am înțeles mai bine cum acest serial reflectă lumea în care trăim.

Dezvoltare personală și trenduri irezistibile în Unica de mai

Învățăm ceva nou zilnic, indiferent de ce vârstă avem. Tocmai de aceea, noi intervievăm în fiecare număr al revistei Unica oameni excepționali în cadrul rubricilor de Know How și Leadership.

Luna aceasta, la rubrica de Know How vei găsi un interviu foarte util cu terapeutul spiritual Andreea Filip. În secolul vitezei, dorința de a excela la locul de muncă ne poate împinge într-o extremă nesănătoasă. Tocmai de aceea, Andreea ne-a arătat ce trebuie să facem pentru a păstra un echilibru între carieră și viața personală.

La Leadership, o poți descoperi pe Bianca Mereuță, femeia care a pus bazele comunității online „Ce le citim copiilor”. Astăzi, această comunitate are peste 135.000 de membri pe Facebook, crescând zilnic, iar casa Biancăi este o veritabilă bibliotecă privată, care cuprinde peste 10.000 de titluri. Despre cum a reușit acest lucru, poți descoperi în interviul pe care i l-am luat.

Însă dezvoltarea personală nu este singurul subiect care ne pasionează. Frumusețea și moda sunt priorități indiferent de anotimp. Pentru că vara se apropie cu pași repezi, vrem să ne prindă pregătite.

Astfel, în UNICA de mai vei putea găsi materiale despre cât de important este să porți SPF ori de câte ori ieși din casă, dar și despre cum să ai grijă de părul tău – fie că este drept, creț sau vopsit, specialiștii cu care am discutat, au răspunsul pentru orice probleme. Iar după ce ai avut grijă de pielea și părul tău, un puf din parfumul preferat este cireașa de pe tort! Descoperă cele mai frumoase esențe autohtone, ale producătorilor români.

Iar dacă vrei să rămâi în pas cu moda, lasă-te inspirată de editorialul nostru cu Dana Rogoz. Cu o eleganță deosebită, cum ne-a obișnuit, Dana este o oază de inspirație. Luna aceasta mergem pe ideea de back to basics, după cum vei putea să observi din paginile de modă ale revistei Unica.

Revista Unica de mai se găsește la punctele de difuzare a presei începând cu data de 22 aprilie. Nu o rata!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter