Un celebru cântăreț a mărturisit ce piese ar vrea să fie difuzate la înmormântarea sa

De Unica.ro, pe
Un celebru cântăreț australian a mărturisit ce piese ar vrea să fie difuzate la înmormântarea sa. El a răspuns la întrebarea adresată de un fan care recent și-a pierdut tatăl. 

Un fan din Scoția al celebrului cântăreț a dezvăluit pe site-ul The Red Hand Files că și-a pierdut tatăl recent, iar familia i-a organizat o înmormântare cu tema Elvis Presley. Acesta a mărturisit că nu s-au îmbrăcat în costume albe, așa cum obișnuia starul rock ‘n’ roll, dar că au folosit pozele, versurile și cântecele acestuia.

„Nu ştiu dacă cineva te-a întrebat până acum, dar ce cântece ţi-ar plăcea să fie difuzate la înmormântarea ta?”, l-a întrebat bărbatul pe Nick Cave.

Celebrul cântăreț i-a răspuns: „M-a emoționat foarte mult scrisoarea ta. Sunt sigur că tatăl tău ar fi fost foarte fericit cu funeraliile sale cu temă Elvis. Gândindu-mă la asta, şi eu aş fi foarte fericit cu asta – să fiu dus în următoarea lume de vocea celui mai mare cântăreţ rock ‘n’ roll dintre toţi.

Kentucky Rain, asta aş vrea, Kentucky Rain şi How Great Thou Art – Elvis cântând gospel, cu Raiul şi toţi îngerii ascultând. A fost un lucru frumos făcut pentru tatăl tău. Pare că ai făcut o treabă minunată.”

Citește și: Cu ce problemă de sănătate se confruntă actrița Doinița Oancea

Scrisoarea unei amante către toate femeile măritate

Mirela Vaida, declarații în lacrimi din fața secției de Poliție. A depus plângere împotriva agresoarei

Oana Roman, despre copilăria ei: „Am primit o educație foarte strictă”

Cine este Nick Cave

Nick Cave este un artist australian, muzician, cântăreț, compozitor, autor, scenarist, compozitor și uneori actor. Cântărețul în vârstă de 63 de ani este cunoscut mai ales ca vocalist al trupei rock Nick Cave and the Bad Seeds, pe care a înființat-o în 1983. Muzica lui Cave este în general de o mare varietate de influențe din post-punk, blues, pop, jazz, garage-rock.

Împreună cu The Bad Seeds, artistul a lansat până în prezent 17 albume de studio. Anterior a mai lansat patru albume împreună cu The Birthday Party, una dintre cele mai importante trupe post-punk din Melbourne, alături de care a cântat în anii ’70.

De asemenea, Nick Cave a lansat anul acesta albumul „Carnage”, înregistrat în perioada de izolare alături de Warren Ellis, colegul său din The Bad Seeds, potrivit infomusic.ro.

Trupa Nick Cave & The Bad Seeds a concertat pentru prima oară în România în 2018. Fanii au putut atunci să asculte piese de pe albumul „Skeleton Tree”, apărut în toamna lui 2016.

În 2015, Nick Cave a trecut printr-o dramă cutremurătoare. Fiul său, Arthur, a murit, după ce a căzut de pe o stâncă înaltă de peste 18 metri. Potrivit raportului poliţiei, acesta consumase marijuana şi LSD şi era complet dezorientat în momentul accidentului.

Drama celebrului cântăreț și a familiei lui a devenit ulterior subiectul filmului documentar, One More Time With Feeling, care arată de asemenea în paralel şi înregistrarea celui mai recent album, Skeleton Tree.

„Iniţial am crezut că nu voi mai putea vreodată să apar în public. Acesta a fost primul impuls. Să mă ascund. A fost o forţă dincolo de puterile mele care practic ne-a salvat. Desigur, poate părea ceva aproape eroic să suferi în intimitatea ta, să rămâi blocat în propriile memorii. Pare aproape o nobleţe. Am înţeles acest lucru. Dar este o iluzie şi încă una foarte periculoasă şi viaţa de poate pune în astfel de situaţii. Eu şi soţia mea am înţeles foarte bine acest aspect şi suntem foarte vigilenţi. Avem grijă unul de altul să nu ne izolăm de lume” – a dezvăluit celebrul cântăreț în urmă cu câțiva ani.

Sursă foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter