Ultimele cuvinte spuse de Prințesa Diana unui paramedic care a încercat să o salveze

De Oana Savin, pe Ultimul update Luni, 31 august 2020, 17:23
La scurt timp după ce mașina în care se afla Prințesa Diana s-a izbit într-un tunel din Paris, paramedicii s-au grăbit să o ajute. La mai bine de 20 de ani de la decesul ei, unul dintre paramedici a dezvăluit care au fost ultimele cuvinte pe care Lady Di i le-a adresat în acea noapte fatidică.

Când Xavier Gourmelon a găsit „o femeie blondă” pe locul din spate al unei mașini accidentate într-un tunel din Paris pe 31 august 1997, nu știa că este vorba de Prințesa Diana.

Dar acesta nu a crezut că pacienta sa se află cu adevărat în pericol, întrucât aceasta era conștientă și avea ochii deschiși.

I-a dat femeii puțin oxigen înainte ca aceasta să fie scoasă din mașină și a ținut-o de mână pentru a o calma. El i-a spus Prințesei Inimilor să rămână calmă.

Ultimele cuvinte spuse de Prințesa Diana unui paramedic care a încercat să o salveze

Prințesa Diana

Atunci Diana l-a întrebat: „Dumnezeule, ce s-a întâmplat?

Paramedicul, citat de The Mirror, susține că nu exista niciun strop de sânge pe ea, deși putea vedea o mică rană la umărul drept, însă nu a crezut că este ceva important.

După doar câteva momente, Prințesa Diana a suferit un stop cardiac.

I-am făcut masaj cardiac și după câteva minute a început din nou să respire. Am fost ușurat bineînțeles deoarece, ca primă persoană care ajunge la fața locului, vrei să salvezi vieți – și asta am crezut că am făcut”, a povestit Xavier.

Să fiu sincer am crezut că va trăi. Din câte știam, când se afla în ambulanță era în viață și mă așteptam să trăiască. Dar am aflat mai târziu că a murit la spital. A fost foarte supărător. Acum știu că au existat răni interne serioase, dar întregul episod este încă viu în mintea mea. Iar amintirea acelei nopți va rămâne cu mine pentru totdeauna”, a mai spus paramedicul.

Ultimele cuvinte spuse de Prințesa Diana unui paramedic care a încercat să o salveze

Prințesa Diana

Nu știam atunci că aceea era Prințesa Diana. Am aflat după ce am urcat-o în ambulanță când unul dintre paramedici mi-a spus că este vorva despre ea”, a explicat el.

Prințesa Diana și-a recăpătat cunoștința datorită lui Xavier Gourmelon și a echipei sale care i-au acordat primul ajutor, iar aceștia au crezut că va supraviețui. Ambulanța în care ea se afla a plecat spre spital la 01:25 dimineața și a ajuns după 41 de minute.

La doar câteva minute după ce a ajuns la spitalul Pitié-Salpétrière, Diana a intrat în operație, însă medicii nu au reușit să o salveze.

Mai târziu s-a aflat că Prințesa de Wales a suferit răni interne grave, inclusiv o ruptură a vaselor de sânge din apropierea inimii.

Sursă foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter