Roxana Nemeș, primele declarații după operația suferită. Ce boală a avut solista

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 11 februarie 2022, 11:28

Roxana Nemeș (32 de ani) a fost recent supusă unei intervenții chirurgicale. După operație, solista a dezvăluit cu ce boală s-a luptat în ultimii trei ani.

Roxana Nemeș, primele declarații după operația suferită. Ce boală a avut solista

Roxana este logodită cu partenerul ei de viață, Călin Hagima, din decembrie 2019. Roxana a fost cerută în căsătorie în centrul Capitalei, sub privirile tuturor celor aflați în zonă.

„A fost un moment extraordinar de frumos, mai ales când nu te aștepți. Bine, după atâția ani, era normal, dar după un timp nu te mai aștepți. Oricum ne iubim, totul e bine, și îți dorești să întemeiezi o familie cu omul pe care îl iubești. S-a întâmplat pe data de 7 decembrie”, a povestit Roxana Nemeș, potrivit Spynews.

„Este ziua mea norocoasă, dar el nu știa. Nimic nu e întâmplător. Și acum am emoții, deși se împlinește o lună. Toată lumea mă întreabă când mă mărit, iar barza vine când o vrea Dumnezeu. Astfel de momente sunt cele mai importante din viața noastră, nu m-am grăbit. A fost recent și ne-am bucurat foarte tare de moment. Și acum sunt în extaz. Oricum ne iubeam. Îl iubesc de mulți ani, cumva e un pas important”, a completat.

Citește și:

Adi Nartea, declarații emoționante despre problemele sale de sănătate din trecut

Ilinca Vandici, despre divorț: „Îmi pare rău să vă dezamăgesc”

Cum este tratată Claudia Pătrășcanu de Gabi Bădălău în privat. Mama solistei a spus tot

Roxana Nemeș, despre afecțiunea de care a suferit: „Eram neom, a fost groaznic”

„Era o problemă veche, nu am vrut să discut despre asta. Eu aveam problema asta de vreo 3 ani, de atunci aveam dureri. Este vorba despre endometrioză. Nu am vorbit cu nimeni. Am început să am dureri din ce în ce mai mari și am vorbit cu diverse prietene. Am aflat că multe ori au avut, ori au”, a povestit Roxana, potrivit Spynews.

„Este cancerul care nu te omoară, dar [din cauza căruia] ai niște dureri groaznice. M-am trezit și am zis: «Doamne, am 32 de ani, de ce să stau să mă chinui?». Sunt ca niște chisturi, am aflat anul trecut [de afecțiune] când deja aveam dureri groaznice. Mi-a zis doctorul care m-a și operat, dar eu nu am vrut să cred că am așa ceva”, a completat.

„Mulțumesc lui Dumnezeu că m-am operat. Acum sunt bine, nu mai am dureri, dar trebuie să urmez un tratament câteva luni. Eram neom, a fost groaznic. Am zis: «Stop, nu e ok, de ce stau așa, în loc să mă bucur de viață?»”, a încheiat solista.

Până la 3 ani, Roxana Nemeș nu a vorbit deloc

„Până la vârsta de 3 ani nu am vorbit și m-au dus ai mei la logoped. Medicul i-a spus mamei să nu-și facă griji, că sunt doar leneșă. După ce mi-am dat drumul, nu am mai tăcut! Am mai avut un episod dureros, ca să zic așa, când eram cu copiii afară și mi-am spart barba”, povestea Roxana Nemeș în toamna anului 2019.

„Chiar și acum am semn de-atunci. Eram un copil cuminte, ascultător, însă făceam năzdrăvănii. Eram ca Moș Crăciun pentru că eram toată pansată și râdeau colegii de mine. După vreo două săptămâni, când am terminat cursul de înot, am căzut din nou în barbă, pe marginea bazinului. Efectiv, peste tot era sânge, și am fost din nou la urgențe”, a mai spus atunci.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter