Prințul Charles, cum nu l-ai mai văzut până acum FOTO

De Oana Savin, pe
Prințul Charles are grijă ca de fiecare dată când apare în public să arate impecabil. Însă clima din țările tropicale nu a ținut cont de faptul că Prințul moștenitor trebuie să arate perfect la întâlnirile oficiale.

Charles și Camilla au plecat într-un turneu de 12 zile în Caraibe, ceea ce include o vizită în mai multe țări, printre care și Cuba.

În contact cu căldura tropicală, părul Prințului de Wales a avut de suferit, chiar la începutul turneului.

Prințul Charles, cum nu l-ai mai văzut până acum FOTO

Prințul Charles în Santa Lucia

Prințul a fost fotografiat cu părul ciufulit în timp ce ținea un discurs la deschiderea unei ceremonii în Santa Lucia, unde s-a aflat timp de câteva ore înainte de a pleca spre Barbados, unde se va întâlni cu soția sa.

Climatul se schimbă” a spus el în cadrul discursului.

Iar acest climat i-a „șifonat” prezența întotdeauna fără cusur, încă de când a pășit pe aeroportul din Santa Lucia.

Prințul Charles, cum nu l-ai mai văzut până acum FOTO

Prințul Charles a ajuns în Santa Lucia

Totuși, se pare că Prințul Charles nu a fost deranjat de noua sa frizură și și-a continuat liniștit discursul.

Sursă foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter