Prinţesa Diana a avut o relaţie cu un cântăreţ celebru. Fostul ei majordom a dezvăluit secretul

De Unica.ro, pe
Prinţesa Diana ar fi avut o relaţie cu un cântăreţ celebru, imediat după despărţirea ei de Prinţul Charles, de la mijlocul anilor '90. Fostul ei majordom, Paul Burrell, a dezvăluit recent secretul, unul dintre cele mai bine păstrate secrete de la Casa Regală Britanică. 

Cu cine s-a iubit în secret Prințesa Diana

Conform fostului majordom al Prințesei, citat de Daily Mail, în 1996, imediat după divorțul de Charles, Diana ar fi avut o relație cu Bryan Adams (58 ani). La vremea aceea au existat mai multe zvonuri legate de o posibilă idilă între ei, însă niciunul nu a fost confirmat în mod oficial.

Acum, după mai bine de două decenii, majordomul Dianei a vorbit pentru prima oară despre relația Prințesei cu interpretul hitului „Please forgive me”. Conform lui Paul Burrell, Bryan Adams o vizita pe Diana chiar la Palatul Kensington, dar numai câteva persoane din interiorul Casei Regale știau despre această aventură.

Nu este prima oară când fostul majordom al Dianei face astfel de declarații „picante”. De-a lungul anilor, el a dezvăluit o mulțime de secrete ale Casei Regale, iar într-una din cărțile pe care le-a scris, a menționat că Prințesa ar fi avut, de fapt, nouă iubiți secreți, printre care un actor celebru de la Hollywood, un romancier, un sportiv faimos, un muzician, un politician, un avocat, un cunoscut antreprenor și un om de afaceri multimiliardar. Tot el a spus presei că preferatul Dianei ar fi fost totuși un chirurg, mai exact Hasnat Khan (59 ani).

A post shared by Bryan Adams (@bryanadams) on

foto – instagram.com/bryanadams

Melodia scrisă pentru Prințesa Diana

Fostul majordom al Dianei a mers mai departe cu dezvăluirile despre ea și despre Bryan Adams, spunând că artistul i-ar fi scris și o piesă Prințesei. Aceasta ar fi o altă variantă a celebrei melodii „Heaven”, pe care Adams o lansase în 1983. De altfel, cei doi s-au cunoscut chiar la un concert de-al lui, în 1996, pentru că Dianei îi plăceau piesele lui Bryan Adams. 

Piesa pe care Bryan Adams ar fi compus-o pentru Diana ar fi „This side of Paradise”. Tradus, refrenul melodiei spune următoarele – „Nu există globuri de cristal, nu există Moș Crăciun/ Nu există povești frumoase sau străzi aurite/ Nu există persoane speciale, existăm doar noi doi/ Asta e tot ce avem, de această parte a Paradisului”.

Foto – Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter