Principele Nicolae a devenit tată: „Trăim un moment cu totul special”

De Unica.ro, pe Ultimul update Luni, 09 noiembrie 2020, 15:56
Principele Nicolae al României a devenit tată. Nepotul regelui Mihai a anunțat pe rețelele de socializare că soția sa, Alina Maria Binder, a adus pe lume o fetiță în data de 7 noiembrie. 

Principele Nicolae este în culmea fericirii după ce soția sa, Alina Maria Binder a adus pe lume o fetiță. Nepotul regelui Mihai a anunțat că micuța va purta numele Maria-Alexandra.

Citește și: Cum arată fiica fostului principe Nicolae al României

„Sunt foarte bucuros să vă anunţ naşterea fiicei mele, Maria-Alexandra, pe 7 noiembrie 2020, la ora 20:05. Fericitul eveniment a avut loc la Spitalul Polizu din Bucureşti. Soţia mea Alina Maria şi fetiţa noastră sunt perfect sănătoase”, a scris principele Nicolae pe Facebook.

„Trăim un moment cu totul special în familia noastră și, în emoțiile acestor clipe, mulțumim cu recunoștință pentru sprijinul și entuziasmul deosebit al românilor”, a mai transmis el.

Principele Nicolae s-a căsătorit civil cu Alina-Maria Binder în Anglia, în 2017. Cei doi au făcut cununia religioasă în 2018, la Sinaia. Nicolae și Alina se cunosc de mulți ani însă au fost surprinși împreună pentru prima dată în 2016 la un botez.

Citește și: Fostul Principe Nicolae, dezvăluiri despre cearta cu familia regală

Nicolae al României mai are o fetiță, Iris Anna. Acesta a anunțat în primăvara lui 2019 că a realizat testul ADN, care a certificat faptul că el este tatăl fetiței Nicoletei Cîrjan. Nepotul regelui Mihai I a mai spus atunci că și-a asumat responsabilitatea legală față de copil.

Nicolae Medforth-Mills este fiul Principesei Elena a României și a profesorului Robin Medforth-Mills.

Sursă foto: Facebook, Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter