Olimpia Melinte, noi detalii despre a doua sarcină: „Ar trebui să nasc în aprilie”

De Adelina Duinea, pe

Olimpia Melinte (33 de ani) va deveni mamă pentru a doua oară. Actrița mai are un fiu, Sasha, în vârstă de 6 ani.

Olimpia Melinte, noi detalii despre a doua sarcină: „Ar trebui să nasc în aprilie”

Invitată în platoul emisiunii Vorbește Lumea, Olimpia a dezvăluit că soțul ei, Constantin Luca, a fost cel care și-a dat seama că era însărcinată.

„M-a luat prin surprindere. Ceea ce este incredibil este că și-a dat seama soțul meu că sunt însărcinată. (…) Zic: «N-are cum, sunt obosită de la stres, de la filmări».

Și-a dat seama pentru că îmi era foarte somn. Ajungeam acasă după o zi de filmări și de obicei mai rezistam 3-4 ore prin casă cu copilul. Măi, la 20:30 picam lată.

Pe lângă asta, mi-era foame non-stop. Mă enervam cumplit dacă n-aveam mâncare și ce-mi doream eu să mănânc. El na, știind cum a fost la primul [copil], a zis: «Cred că [asta] se întâmplă».

A plecat de acasă și a venit cu testul de sarcină. Fix așa a fost. A avut dreptate. Sasha era cu noi, dar nu i-am spus imediat. Am zis să merg la doctor să-mi confirme. N-am vrut să îl fac să spere la ceva”, a mărturisit actrița.

Olimpia Melinte: „Vreau să nasc natural”

Deși este însărcinată în 4 luni, Olimpia încă nu a aflat sexul celui de-al doilea bebeluș. „N-a vrut să ni se arate la ecografia de primul trimestru. Am suferit foarte mult.

Chiar îmi doream. Am stat cu doctorul și mă mai palpa pe burtă, dar nu. Eu mi-am dorit un băiat foarte mult, îl am, așa că al doilea să fie sănătos sau sănătoasă, în rest îmi este indiferent.”

„Totul este diferit”, a mai spus despre a doua sarcină. „Pe lângă că mi-a fost extrem de rău în primele 3 luni, dar rău de mă pregăteam să ies din casă, aveam întâlniri, interviuri, mă pregăteam ieșeam și ziceam: «Îmi pare foarte rău dar nu pot [ajunge]».”

Momentan, fiul actriței este foarte generos. „Vrea să împartă jucării, cameră, pat. Eu mă-ndoiesc. Vedem [când voi naște].”

„Vreau să nasc natural cum am născut și la Sasha. Sper să fie totul bine. La el a fost o naștere foarte complicată pentru că eu sunt foarte încăpățânată, dar la a doua am înțeles că e mai simplu, deci poate am noroc”, a mai spus actrița.

Actrița va naște în luna aprilie, iar, pentru moment, nu s-a gândit la nume. Fiul ei Sasha își dorește ca, dacă va fi băiat, să-l cheme Luka Modrić, ca pe fotbalistul echipei Real Madrid, iar dacă va fi fată, să o cheme Sia.

Foto: Instagram

Citește și:

Karlie Kloss este însărcinată cu primul ei copil! În octombrie a aniversat doi ani de căsnicie

Horia Brenciu, despre declarațiile lui Dan Bittman: „Eu nu sunt omul care te șterge din telefon”

Cum s-a schimbat viața lui Cameron Diaz de când a devenit mamă?

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter