Nicoleta Luciu, despre traumele din copilărie: „Când tata ajungea acasă, ascundeam cuțitele și toporul”

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 22 decembrie 2022, 09:51

Nicoleta Luciu (41 de ani) are acum o viață frumoasă, dar puțini sunt cei care știu despre probleme ei din copilărie. Cu patru copii, Zolt Jr. și tripleții Kim, Kevin și Karoly, cu un soț care o iubește nespus, fosta Miss România se poate declara astăzi o femeie împlinită și fericită. Însă, în copilărie, modelul a trecut prin momente traumatizante în sânul familiei, din cauza tatălui ei, Ion Luciu, care avea probleme cu consumul excesiv de alcool. Nicoleta Luciu a mărturisit în urmă cu câteva luni detalii frapante din copilăria sa, care nu a fost una minunată, așa cum orice copil ar trebui să aibă. Totul, din cauza părintelui ei alcoolic.

„Când ştiam că trebuie să ajungă tata acasă, ascundeam tot ce credeam că ar putea folosi ca să o lovească pe mama, cum ar fi cuţitele și toporul. Ne retrăgeam fiecare în camera lui, nici lecţiile nu mai puteam să le facem. Seara nu puteam să folosim curentul, pentru că ne spunea că nu are bani să-l plătească. Mă trezeam la 3 dimineaţa ca să-mi fac lecţiile pentru şcoală. Îmi era foarte frică de el. N-am simţit niciodată dragostea de tată. N-a ştiut să ne ofere o îmbrăţişare sau să ne spună o vorbă bună, numai în înjurături ne ţinea. Dacă nu ar fi alcoolic, ar fi un om extraordinar”, a mărturisit Nicoleta Luciu, pentru playtech.ro.

Nicoleta Luciu și schimbarea radicală de look

În ultimii ani, actrița a trecut prin schimbări fizice notabile, recurgând la diverse proceduri chirurgicale pentru a scăpa de surplusul de kilograme dobândit în timpul sarcinilor.

Nicoleta și-a făcut următoarele intervenții: liposucție, o operație de micșorare a stomacului, și-a injectat grăsime în fese și recurge adesea la diverse intervenții cu botox sau acid hialuronic la nivelul feței.

Deoarece este foarte activă în mediul online și postează adesea fotografii cu ea, vedeta a fost dur critiacă de fani pentru modul în care s-a transformat fizic.

“Ai vrut să devii altă persoană de te-ai operat așa?”, “Te-ai transformat, din păcate, urât! Și eu am 43 ani, fac mult sport, mă odihnesc, mănânc sănătos și accept că timpul trece. E dureros, dar nu avem de ales!”,  “Dăcă-mi permiți, nu te mai opera, nu arată bine!”, “Te-ai stricat de tot, păcat că erai și ești încă frumoasă, sincer eu am 45 și arăt mult mai bine ca tine doar cu întreținerea unor creme de hidratare și protecție”, “Nu te mai recunosc, păcat!” , “Ce frumoasă erai înainte! Nu cred ceea ce văd! E decizia ta, aveai totul” sau “Eu nu mai știu cine ești”, sunt doar câteva dintre apostrofările internauților la adresa Nicoletei.

Foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter