Motivul pentru care Prințul William și Kate Middleton nu dețin custodia celor trei copii

De Oana Dinu, pe
Prințul William și soția sa, Kate Middelton au împreună trei copii, dar nu dețin custodia asupra lor. Regula care nu le permite acest lucru este veche de 300 de ani. Ea este valabilă și în cazul Ducilor de Sussex.

La fel ca multe alte fețe regale dinaintea lor, și Ducii de Cambridge trebuie să se supună unei legi care datează de sute de ani și care nu le acordă, în mod legal, custodia copiilor lor, chiar dacă aceștia se ocupă în totalitate de educația micuților, conform News.com.au.

Potrivit istoricului legal Marlene Koenig, suveranul este cel care are drepturi legale asupra nepoților minori, fiind responsabil de educaţia şi îngrijirea nepoţilor, de repartizarea locului de reşedinţă, numirea guvernanţilor lor şi aprobarea căsătoriilor lor.

Această regulă a fost adoptată de judecători pe vremea regelui George I, în 1717 și a fost legalizată din nou în 1772, iar de atunci nu a suferit nicio modificare.

„A făcut-o pentru că avea o relaţie foarte proastă cu fiul său, viitorul rege George al II-lea, aşa că au trecut această lege, ceea ce însemna că regele era protectorul nepoţilor săi“, a explicat istoricul.

Conform acestei legi, Regina Elisabeta a II-a a fost tutorele legal al nepoților ei, William și Harry, acesta fiind motivul pentru care în actele de divorț dintre Prințul Charles și Prințesa Diana nu a existat această dezbatere.

În cazul celor trei copii ai Ducilor de Cambridge, George, Charlotte şi Louis, sau al copiilor pe care Harry și Meghan urmează să-i aibă,  legea provoacă confuzie, din moment ce ei sunt strănepoții Suveranei Regatului Unit al Marii Britanii. Cert este doar faptul că Prințul Charles va avea custodia legală a nepoților atunci când va deveni rege.

Citește și: 

Snoop Dogg va lansa o carte de rețete

David Duchovny a fost surprins alături de iubita sa pe o plajă din Malibu FOTO

Sursă foto: northfoto.com

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter