Mihaela Bilic a avut o relație de 13 ani cu actualul soț al Andreei Berecleanu

De Unica.ro, pe

Mihaela Bilic apare adesea în diverse emisiuni televizate sau în mediul online cu sfaturi și sugestii utile pentru un stil de viață sănătos. Specialista în nutriție și alimentație echilibrată a vorbit recent despre un subiect pe care nu îl abordează, în mod uzual, în public – viața personală.

Bilic a mărturisit că timp de 13 ani a avut o relație amoroasă cu medicul estetician Constantin Stan, actualul soț al Andreei Berecleanu.

Din câte se pare, relația Mihaelei Bilic cu Constantin Stan ajunsese într-un impas, iar cei doi au decis să se despartă și să o ia fiecare pe drumul său.

„Cred că fiecare dintre noi a evoluat, el dacă vrei, a ajuns la apogeul şi la maximul carierei lui. Eu l-am sprijinit foarte mult şi apoi am tras concluzia că am ajuns într-un impas în relaţie… poate criza femeii de 40 de ani şi aveam o uşoară senzaţie de neîmplinire. Am considerat că am nevoie de mult mai mult timp şi de lucruri care să nu mă distragă în exterior, astfel încât să şi găsesc eu răspunsul la întrebările mele personale: de la carieră şi până la ce anume mă face pe mine fericită”, a povestit Mihaela Bilic, potrivit  Ciao!

Citeşte şi: Agresoarea Mirelei Vaida a atacat din nou sediul Antenei 1. Apelul disperat al prezentatoarei de la „Acces Direct”

Citeşte şi: Cine sunt concurenții sezonului 4 Asia Express – Drumul Împăraților

Citeşte şi: Ce i-a făcut Ianca, fiica lui Răzvan Simion, Lidiei Buble după despărțirea de tatăl ei

Citeşte şi: Cum arată fiica mijlocie a lui Adrian Mutu, Maya, la 13 ani

Mihaela Bilic a mai spus că a aflat despre relația dintre fostul iubit și Andreea Berecleanu din presă. Bilic a dezvăluit că s-a ocupat personal de dieta Andreei, în urmă cu mulți ani.

„Căutările mele au început când eu am împlinit 40 de ani, în 2010, şi noi am rămas în continuare, dacă vreţi, prieteni, o vreme. El a încercat să mă ajute, dar din păcate în aceste căutări personale nu ai cum să fii ajutat de altcineva. Eu din 2010 am început căutările, am început să caut şi să văd ce anume mi-ar aduce satisfacţia mea personală, iar lucrurile astea cu noua lui relaţie s-au întâmplat cu mult după… Cel puţin eu am aflat din presă, din media. (…) Am fost nutriţionista Andreei Berecleanu, dar asta a fost în 2008. Ne cunoaştem foarte bine”, a adăugat Mihaela Bilic.

Mihaela Bilic și Constantin Stan au rămas amici după despărțire.

Cum a cucerit-o Constantin Stan pe Andreea Berecleanu

Constantin Stan și Andreea Berecleanu s-au căsătorit în toamna anului 2016.

Andreea spunea, în urmă cu câteva săptămâni, în Podcastul lui Damian Drăghici, că l-a cunoscut întâmplător pe actualul soț, iar destinul a fost cel care a decis ca sufletele lor să se lege.

„Auzisem de Constantin, dar nu ne știam foarte bine. Ne-am întâlnit întâmplător de vreo 2-3 ori, atât. Într-un moment care a ținut, bineînțeles, numai de destin, am hotărât împreună că a ținut numai de destin, sufletele noastre s-au legat, sperăm pentru totdeauna”, a spus vedeta de televiziune.

Andreea Berecelanu a mai mărturisit  că între ea și medicul estetician exisă o legătură foarte puternică.

„M-a cucerit prin sensibilitatea lui, prin mintea lui extraordinară, dar cred că cel mai mult, se zice că se atrag contrastele, ei la noi nu este vorba de contraste. Suntem aproape identici, doar că eu sunt femeie și el este bărbat. Din punctul de vedere al temperamentului, al felului în care gândim, în care ne manifestăm. De multe ori nici nu este nevoie să vorbim unul cu celălalt pentru că gândim același lucru”, a adăugat Berecleanu.

Înainte de relația cu Stan, știrista a fost căsătorită timp de 15 ani cu prezentatorul de televiziune Andrei Zaharescu, împreună cu care are doi copii, o fiică, Eva (19 ani) și un fiu, Petru (15 ani). Cuplul Berecleanu – Zaharescu s-a destrămat în primăvara anului 2013.

Foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter