Michael Jackson a fost ucis

De Unica.ro, pe

Un membru al biroului de medicină legală din Los Angeles a precizat, ieri, că Michael Jackson a fost ucis.

Moartea sa a intervenit din cauza unei combinaţii de medicamente menite să trateze insomniile starului pop, precizeată The Associated Press.

Cu toate acestea, cardiologul personal al lui Michael, Conrad Murray, a declarat anchetatorilor că încerca să reducă treptat doza de anestezic, care, în cele din urmă, l-a omorât pe MJ.

Membrul diviziei medico-legale a spus, sub anonimat, că în urma testelor toxicologice efectuate, anestezicul administrat lui Michael, Propofol, mai conţinea cel puţin două sedative diferite.

Sursa celor de la The Associated Press doreşte ca identitatea să-i rămână necunoscută, deoarece descoperirile legate de moartea „Regelui pop” încă nu au fost făcute publice.

Motivul este ancheta încă în plină desfăşurare.

Cu toate că este stabilit că MJ a fost ucis, nu înseamnă neapărat că a fost comisă o crimă, uciderea prin imprudenţă lipsită de rea intenţie este o posibilitate.

Prin intermediul avocatului său, Murray a declarat că nu a administrat nimic lui Michael „din ce ar fi trebuit” să îl ucidă.

Conform declaraţiei oficiale, Murray a spus doctorilor şi paramedicilor că i-a administrat starului doar sedativele Lorazepam şi Flumazenil.

Află mai multe detalii despre moartea superstarului pe evz.ro!
Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter