Meghan și Harry vor să țină secretă nașterea bebelușului lor

De Oana Savin, pe Ultimul update Joi, 11 aprilie 2019, 14:22
Meghan Markle și Prințul Harry au decis să țină secrete detaliile privind nașterea primului lor copil, care urmează să vină pe lume luna aceasta.

Potrivit unui comunicat al Kensington Palace, ducii de Sussex vor sărbători în privat, „ca o familie”, nașterea bebelușului lor.

Cuplul a anunțat că pentru moment va păstra tăcerea privind nașterea.

Ducele și Ducesa de Sussex sunt foarte recunoscători pentru gândurile bune pe care le-au primit de la oameni din Marea Britanie și din întreaga lume, în timp ce se pregătesc să își întâmpine copilul”, se arată în comunicatul citat de The Mirror.

Înălțimile Lor Regale au luat o decizie personală de a ține în privat planurile privind venirea bebelușului lor. Ducele și Ducesa așteaptă cu nerăbdare să împărtășească veștile cu toată lumea, de îndată ce au avut oportunitatea de a sărbători în privat, ca o nouă familie”, au precizat reprezentanții lui Harry și Meghan.

Această decizie este o îndepărtare de la tradiție și înseamnă că Meghan nu va poza pe scările spitalului cu noul ei copil.

Tradiția a fost lansată de Prințesa Diana, care i-a prezentat cu mândrie pe cei doi fii ai ei, William și Harry, pe scările spitalului St Mary din Paddington.

Ducesa de Cambridge a făcut același lucru în iulie 2013, când l-a născut pe Prințul George și a făcut la fel și când s-au născut Prințesa Charlotte și Prințul Louis.

La doar câteva ore de la naștere Kate și William au ieșit din spital ținându-și în brațe bebelușii zâmbind și salutând lumea.

Bebelușul Sussex este primul copil al lui Meghan și Harry, iar cei doi sunt foarte încântați că vor deveni părinți.

După ce va naște, se așteaptă ca Meghan să intre în concediu de maternitate timp de câteva luni și este posibil ca și Harry să își ia puțin timp liber pe care-l va petrece cu noua sa familie.

Sursă foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter