Marina Almășan a avut COVID-19: „Un virus care m-a atacat mișelește”

De Unica.ro, pe

Marina Almășan a avut COVID-19 recent. Prezentatoarea TV a aflat că a contractat noul coronavirus chiar pe 8 martie, de Ziua Femeii. Simptomele au debutat la fel ca în cele mai multe astfel de cazuri, cu o durere puternică de oase, dar și cu febră, relatează Click!.

Marina Almășan a avut COVID-19: „Un virus care m-a atacat mișelește”

„Am ales să nu vorbesc despre boala mea, atâta timp cât ea era în plină desfășurare. Odată pentru că, observând, în timp, influența pozitivă pe care o am asupra celor din jur, n-am vrut ca «întâmplarea» mea să-i «destabilizeze» emoțional pe cei ce am văzut că-și trag «din mine» energiile pentru a merge mai departe. (…)

În urma mea, sper, a rămas un virus care m-a atacat mișelește, îngenunchind toată prudența care m-a caracterizat, în tot acest an. Nu mă întrebați cum l-am luat. De unde. De la cine. Sunt unul din cei mai corecți purtători de mască, «spălători» de mâini și «păstrători» de distanțare fizică.

În plus, sunt un om sănătos, care se hrănește corect, doarme bine, face sport și are o atitudine pozitivă. Și totuși… fix de Ziua Femeii, când Evele lumii primeau flori, parfumuri și declarații de iubire, mie mi-a pătruns în viață… COVID-ul.

Mai întâi cu o durere atroce de coloană, însoțită de o febră moderată și o discretă tuse de genul celor pe care le dobândești, de regulă, atunci când ieși dezbrăcat, în frig. Ieșisem și eu, cu câteva zile în urmă, de aceea gândirii mele pozitive nu i-a fost greu să-i aplice stării mele un diagnostic nevinovat: bronșită”, a scris Marina Almășan pe website-ul Femei de 10.

Marina Almășan s-a temut că și-a infectat părinții

Prezentatoarea de televiziune s-a simțit vinovată că în perioada dinaintea diagnosticării s-a întâlnit cu mama ei. Cu toate acestea, atât ea, cât și mama ei au purtat măști de protecție.

„Mi-am blestemat, de mii de ori de-atunci, inițiativa de a-i vizita, am urât fiecare foșnet al hârtiei colorate în care-mi împachetasem darurile pentru mama, calculam până la epuizare, în minte, distanța la care mă așezasem, față de mama, în sufrageria părinților.

Citește și:

Mirela Vaida depune plângere împotriva femeii care a atacat-o în platoul „Acces Direct”

Maia Morgenstern, ținta unei jigniri antisemite la un eveniment public. „E grav. Am încremenit!”

Mama lui Augustin Viziru, internată după ce s-a infectat cu noul coronavirus: „Am dus-o la Matei Balș cu Salvarea”

Scanam cu înfrigurare, de pe internet, toate informațiile legate de «riscurile infectării», formele bolii la vârstnici, «perioada de incubație» și alte elemente, care ba îmi sporeau neliniștea, ba îmi mai dădeau o rază de speranță…

În paralel, îi «inventariam» și pe toți ceilalți cu care, chiar și cu mască, interacționasem. Le-am dat, telefonic, cu jumătate de gură, verdictul… Mă simțeam vinovată pentru orice suflet care ar fi putut avea de suferit, din cauza mea.

Din cauza mea?!?… Ce sentiment chinuitor ți-l dă gândul că i-ai putea face rău cuiva, fără să-ți fi dorit nicio secundă acest lucru…”, a mai scris Marina Almășan.

Prezentatoarea TV a fost tratată la Spitalul Matei Balș

„Îngrozită de perspectiva de a-mi fi infectat proprii părinți – ființele cele mai vulnerabile și totodată cele mai prețioase pentru mine – ziua următoare m-am prezentat la Matei Balș. «Ești nebună!! Evită spitalele!» – au tăbărât pe mine rebelii «anti-tot».

Respectul, admirația și încrederea mea față de medici nu sunt însă de ieri, de azi. Un tratament ambulator – fixat corect, științific și «nu după ureche», plus câteva vizite repetate, la control – acestea au însemnat COVID-ul meu, exprimat «în două vorbe».

Am intrat pe poarta Spitalului Matei Balș de nenumărate ori, în aceste două săptămâni. Pentru a căuta, întâi de toate, leacul care ar fi putut însemna profilaxia pentru părinții mei; apoi pentru a-mi primi propriul tratament; apoi pentru a fi monitorizată în ce fel organismul meu răspunde schemei fixate de medici…

Am mers la Balș cu încredere. Fără nicio reținere. Seara, acasă, în fața televizorului, rezistam cu greu asaltului de ură și venin, îndreptat împotriva medicilor și a spitalelor din România, iar a doua zi mă convingeam, la fața locului, de contrariu”, a mai mărturisit Marina Almășan.

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter