Lora a vorbit despre trecutul său: „Am avut o adolescență zbuciumată. Fugeam de acasă”

De Mădălina Manole, pe
Lora a vorbit despre trecutul său, mai exact despre perioada adolescenței, o perioadă destul de zbuciumată pentru artistă în care, deși știa ce-și dorește, nu putea pune în aplicare.

Lora, în vârstă de 36 de ani, își dorea de mică să devină cântăreață, însă artele erau interzise pe lista preferințelor sale și a trebuit să lupte mult cu convingerile și principiile părinților săi: „Sunt îndrăgostită iremediabil de cea ce fac. Anul acesta am un chef de muncă fantastic. Aveam 4 ani și eram la o serbare când am urcat prima oară pe scenă. Era la Vaslui… – și-a început Lora declarația.

Lora, in urma cu 20 de ani

Lora, în urmă cu 20 de ani

„Când am terminat liceul și urma să mă îndrept către o facultate, mama… nici la liceu nu am avut voie să dau la arte, la ceva. Știu că în clasa a noua, am făcut un an la Liceul de Chimie Alimentară din Galați și a fost îngrozitor. Am avut multe discuții și multe certuri. Am avut o adolescență zbuciumată. Fugeam de acasă. Totul ca să o fac să înțeleagă că eu știu ce îmi doresc și că voi face bine ce fac și … Dar era foarte greu să îi explici unui om în momentul ăla în care nu prea era industrie pentru că de abia se inventa industria muzicală. Și în afară de Delia erau numai trupe.

Lora

Într-o zi, m-a văzut (n.r. mama ei) la televizor. Aveam deja 21 de ani și eram la televizor. Am avut multe momente foarte grele și am avut momente în care am crezut că nu mai pot. Și aș fi vrut să renunț și de câte ori îmi doream să renunț și de câte ori spuneam gata, până aici, chiar nu mai pot, se întâmpla ceva, primeam un telefon, semne. Da semne, foarte multe semne.  Și semnele încă mă ghidează. Încă sunt atentă la semne, îmi ascult instinctul foarte mult. Mulţi ani a existat această frică, frică, frică, frică inexplicabilă de eşec, de suferinţă, trădari, prietenii false, frică, frică”, – a dezvăluit Lora la emisiunea Star matinal de Weekend de la Antena 1.

Lora si Ionut Ghenu

Lora și Ionuț Ghenu

În prezent, Lora trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Ionuț Ghenu, managerul său. În anul 2014, Lora a divorțat de comediantul Dan Badea, iar un an mai târziu își începea relația cu Ionuț Ghenu, cel care tocmai pusese punct unei relații de ani de zile cu actrița Doinița Oancea.

Citește și – Bianca Drăgușanu și Tristan Tate s-au despărțit

Citește și – Vladimir Drăghia s-a căsătorit pe plajă. Imagini de la eveniment

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter