Liviu Teodorescu s-a căsătorit civil cu Iulia Iacob, după zece ani de relație

De Unica.ro, pe Ultimul update Luni, 05 iulie 2021, 14:49
Liviu Teodorescu și Iulia Iacob s-au căsătorit civil sâmbătă, 3 iulie. Cei doi sunt împreună de zece ani și s-au logodit anul trecut.

Liviu Teodorescu și logodnica lui, Iulia, au spus „Da!” în fața ofițerului de stare civilă, în prezența famiilor lor și a prietenilor apropiați. Povestea lor de dragoste durează de zece ani, de pe vremea când cei doi erau colegi de liceu. Artistul a publicat imagini de la cununia civilă și a transmis un mesaj emoționant:

„Gata, de acum încolo nu mai e nimic al meu, ci va fi al nostru. Dar măcar te-am trecut pe numele meu. Cum am mai zis, Te Iubesc. Din liceu, pentru totdeauna Iulia-Demetra Iacob”, a scris el în dreptul fotografiilor publicate.

Liviu Teodorescu și-a cerut iubita în căsătorie de ziua ei

Liviu și-a cerut iubita în căsătorie anul trecut, chiar de ziua de naștere a acesteia. Totul s-a petrecut în fața familiei, iar pentru acel moment special, artistul a compus și o melodie. Momentul a fost filmat și urcat pe rețelele de socializare.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Liviu Teodorescu (@liviuteodorescu)

„Am adus-o acasă, unde o aștepta toată lumea la un party surpriză. Apoi, le-am spus tuturor că am compus o piesă. Piesa era menită să facă loc momentului în care îi dau inelul. (…) La un moment dat s-a prins din versuri ce se întâmplă, dar nu prea i-a venit să creadă. Te iubesc, @iulialu. Suntem împreună din liceu și, culmea, te iubesc azi și mai mult”, a scris atunci artistul.

Vezi imagini de la cununia civilă a lui Liviu Teodorescu în GALERIA FOTO.

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter