Jucătorul de tenis Andy Murray, distins cu titlul de Cavaler FOTO

De Oana Savin, pe
Andy Murray a fost numit Cavaler de către Prințul Charles, ca recunoaștere a carierei sale în tenis, după ce a câștigat trei turnee de Grand Slam și alte câteva titluri.

Sir Andy Murray a fost numit cavaler de Prințul de Wals și nu putea să se gândească decât la familia sa și la copiii săi, notează The Mirror.

Sunt foarte mândru că am primit (n.r. acest titlu). Este o zi frumoasă pe care să o petrec alături de familia mea – soția și părinții mei sunt aici”, a spus tenismanul.

Mi-ar fi plăcut să îmi aduc și copiii, dar cred că sunt puțin cam mici. Le voi arăta medalia când voi ajunge acasă”, a mai spus Murray.

Jucătorul de tenis Andy Murray, distins cu titlul de Cavaler FOTO

Andy Murray, distins cu titlul de cavaler

Andy și soția sa, Kim, au împreună doi copii: Sophia Olivia în vârstă de de 3 ani și Edie, de 18 luni.

Momentul culminant al carierei sale a fost în 2013, când a reușit să câștige turneul de la Wimbledon. Niciun reprezentant al Marii Britanii nu a mai reușise acest lucru de 77 de ani.

Anunțul că Andy Murray va fi numit cavaler a fost făcut în anul 2016, an în care a reușit să câștige un al doilea turneu de la Wimbledon, și-a păstrat coroana olimpică, a fost numit Spersonalitatea Anului în Sport de BBC și a încheiat sezonul pe locul 1 ATP.

Jucătorul de tenis Andy Murray, distins cu titlul de Cavaler FOTO

Andy Murray, decorat de Prințul Charles

Însă, cei care primesc acest titlu își pot revendica onoare în momentul ales de ei și se pare că tenismenul a avut nevoie de 3 ani pentru a face acest pas. Totul se datorează programului încărcat al lui Murray, care a participat la mai multe turnee în afara granițelor, dar și a unei probleme la șold.

Sursă foto: Hepta, Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter